Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:36 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

70 de percheziții în dosarul „Motorina“! Tribunalul Constanța a respins definitiv cele 11 propuneri de arestare!

ro

08 Jun, 2022 00:00 2941 Marime text
 
  • Toate cele 11 propuneri de arestare au fost respinse de judecători. Decizia este definitivă.
 
Decizie defintivă în dosarul „Motorina“! Marți, 07 iunie 2022, Tribunalul Constanța a meținut decizia Judecătoriei Constanța, din data de 27 mai 2022, prin intermediul căreia a respins, ca neîntemeiată, propunerea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa formulată în dosarul nr. 8455//P/2020, de luare a măsurii arestării preventive faţă de 11 persoane suspectate de furt calificat (produs petrolier).
 
Decizia Tribunalului Constanța este definitivă!
 
Cele 11 persoane suspectate de furt calificat vor fi cercetați sub imperiul măsurii preventive a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 27.05.2022 până la data de 25.07.2022 inclusiv.
 
Obligații
 
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații au fost obligați să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la secţia de poliţie în raza căreia domiciliază, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
 
Pe timpul controlului judiciar, instanța le-a impus inculpaților să respecte următoarele obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; - să comunice periodic, respectiv lunar, informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă.
 
„Atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive“, se mai arată în decizia Judecătoriei Constanța.
 
Furt calificat, înșelăciune și infracțiuni informatice.
 
Amintim că cele 11 persoane, cu vârste cuprinse între 28 și 60 de ani, au fost reținute în urma perchezițiilor efectuate de polițiști ai Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, cu sprijinul Direcției de Poliție Transporturi și a Secțiilor Regionale de Poliție Transporturi București, Craiova și Brașov, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
 
În cauză a fost începută urmărirea penală față de 17 persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, complicitate la furt calificat, înșelăciune și infracțiuni informatice.
 
Din cercetări a reieșit faptul că mai multe persoane, angajate ale unei societăți comerciale, au sustras produse petroliere, prin diferite moduri de operare care implicau utilizarea unor dispozitive electronice, pe care ulterior le-au păstrat pentru consum propriu sau le-au comercializat către terțe persoane.
 
Polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 25.000 de litri de produs petrolier, 55 de dispozitive tip telecomandă, 12 dispozitive de bruiere a semnalului GPS, 20 de dispozitive de transfer combustibil, 39 de telefoane mobile, sumele de 180.920 de lei, 28.500 de euro și 400 de dolari australieni, 80 de autotractoare cu semiremorcă - cisternă, documente contabile utile cauzei, precum și alte bunuri și documente susceptibile de a fi fost folosite în activitatea infracțională.
 
În cauză, polițiști ai Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, cu sprijinul Direcției de Poliție Transporturi, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au pus în aplicare 70 de mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, înșelăciune și fraudă informatică.
 
Descinderile au avut loc în municipiul București (6), precum și în județele Constanța (25), Tulcea (6), Ialomița (1), Călărași (1), Ilfov (2), Prahova (6), Dâmbovița (4), Argeș (17), Brașov (1) și Giurgiu (1).
 
Din cercetări a reieșit faptul că mai multe persoane, angajate ale unei societăți comerciale, au sustras produse petroliere, prin diferite moduri de operare care implicau utilizarea unor dispozitive electronice, pe care ulterior le-au păstrat pentru consum propriu sau le-au comercializat către terțe persoane.
 
Cercetările continuă, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și 
 
Percheziții în județele Ialomița și Tulcea într-un dosar cu prejudiciu de aproximativ 100.000 de euro(GALERIE FOTO)
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii