Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:35 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

11 ani de închisoare pentru „Coco“, din Medgidia! A recunoscut toate acuzațiile!

ro

02 Jun, 2021 00:00 6444 Marime text
  • Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul a declarat că a lovit-o de trei ori în cap pe persoana vătămată cu un par lung de circa un metru și jumătate și gros ca o coadă de cazma, cu intenția de a o bate și speria, iar nu de a o ucide, întrucât aceasta încercase prima să îl lovească cu pumnul.

Tribunalul Constanța a decis condamnarea la 11 ani de închisoare (pedeapsă obținută prin contopire) a lui Florin F., un tânăr de 24 de ani, din Medgidia, zis și „Coco“, acuzat de omor. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, primul termen în apel fiind stabilit pentru data de 21 octombrie 2021.
 
Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța, aceasta va fi definitivă.
 
Inculpatul a menționat în fața instanței de judecată, în prezența apărătorului desemnat din oficiu, că solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor depuse întrucât a recunoscut  în totalitate faptele reținute în sarcina sa prin actul de sesizare, precum și încadarea juridică dată faptelor.
 
Tribunalul a admis cererea formulată de inculpat, întrucât a constatat că probele administrate sunt suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.
 
În dimineața zilei de 18 aprilie 2020, oamenii legii au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că pe poteca din pădurea de pe raza satului Făclia a identificat o persoană de sex masculin, căzută cu fața în jos, inconștientă și plină de sânge la nivelul capului.
 
În apropiere au fost găsite o sacoșă cu haine pentru copil (pe care persoana vătămată le primise de la un consătean în urmă cu o zi), precum și un bidon PET de 2,5 litri de bere Timișoreana (cu jumătate de conținut) și un pahar din sticlă.
 
Imediat, persoana vătămată a fost transportată la Spitalul Orășenesc Cernavodă.
 
Victima a decedat la data de 03 august 2020.
 
Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul a declarat că a lovit-o de trei ori în cap pe persoana vătămată cu un par lung de circa un metru și jumătate și gros ca o coadă de cazma, cu intenția de a o bate și speria, iar nu de a o ucide, întrucât aceasta încercase prima să îl lovească cu pumnul.
 
Mai mult, tânărul inculpat a explicat că amândoi erau prieteni din copilărie, au fost cercetați și condamnați împreună în aceleași dosare pentru furturi din vagoanele CFR, ba chiar sunt judecați sub control judiciar într-o astfel de cauză penală aflată pe rolul Judecătoriei Medgidia.
 
Pe potecă persoana vătămată îl rugase pe inculpat să își asume el singur comiterea furtului pentru care erau judecați amândoi, însă o refuzase și de aceea persoana vătămată l-a înjurat și a încercat să îl lovească cu pumnul.
 
S-a ferit și a fugit, însă pentru că persoana vătămată a strigat la el să se întoarcă, el s-a înarmat cu un par găsit pe jos, provenit dintr-un copac rupt și s-a apropiat. Când a fost din nou înjurat, a lovit-o de trei ori cu acel par în cap pe persoana vătămată, iar după a treia lovitură, victima agresiunii a căzut la sol. A lăsat-o pe victimă căzută la fața locului, iar el a plecat acasă, gândindu-se că starea celui lovit nu ar fi așa de gravă.
 
Acasă s-a gândit să scape de obiectele care îl incriminau, adică pantalonii bluejeans, geaca neagră și adidașii săi albi nr.40 sau 41, posibil pătate cu sânge, așa că le-a aruncat la marginea localității Făclia, acolo unde deja fuseseră găsite de organele de urmărire penală.
 
În primă instanță, Tribunalul Constanța a decis condamnarea inculpatului la 11 ani de închisoare (pedeapsă obținută prin contopire).
 
Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
La primul termen, judecătorii Andreea Ianca şi Virgil Marius Ungureanu, de la Curtea de Apel Constanța, au formulat o declaraţie de abţinere, aceasta fiind admisă.
 
Noul termen în apel a fost stabilit pentru data de 21 octombrie 2021.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și
 
Femeie găsită plutind în Dunăre!
Cum au deslușit procurorii din Constanța misterul unei crime ce părea de nerezolvat


Procurorii din Constanța, solicitare de ultim moment în cazul uciderii profesoarei Cristina Palu, din Cernavodă

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii