Întâmpinarea Domnului

 
În creștinism, Sărbătoarea religioasă are menirea de a păstra cu sfințenie și ceremonial liturgic evenimente importante care s-au petrecut în istoria neamului omenesc. În ortodoxie, praznicul reprezintă amintirea memorabilă a faptelor trecute, pe care le avem într-un prezent continuu. Astfel, omul nu este niciodată singur și poate în orice timp sacru să mulțumească lui Dumnezeu că există în această lume nesigură și trecătoare. Este responsabil, deoarece are voință liberă și gândește că nu poate fi înghițit de hăul neființei, atâta timp cât este conștient că aparține divinității și pe Creator îl numește Tatăl nostru cel din ceruri sau Părinte al veacului ce va să fie!

Astfel, creștinătatea a scăpat de idolatrie, primitivism și ne închinăm doar Treimii Sfinte și credem în existența veșniciei - Cel ce este! Avem λατρεία și ajutorul  sfinților, pe Maica lui Dumnezeu și suntem răscumpărați de Iisus prin jertfă și Înviere! Sărbătoarea nu este doar o reculegere sau întărire duhovnicească în anumite zile însemnate în calendar, ci are perspectiva soteriologică în istoria vieții creștine! Simțim că lupta noastră este cu duhurile viclene și păcatul, dar avem Sfânta Cruce întru nădejde și Învierea! Spațiul sacru este atemporal și trăim nu doar într-o existența profană, ci realitatea ontologică prin credință, nădejde și dragoste. Cine uită binefacerile dumnezeiești și nu își face timp pentru a mulțumi lui Dumnezeu, pierde totul:

,,Dacă te vei înălța  ca vulturul și-ți vei face cuibul tău printre stele, și de acolo te voi da jos, zice Domnul".

,,Ce putem aștepta de la această orânduire în afară de împământenirea tuturor gândurilor și a simțămintelor? (Sfântul Teofan Zăvorâtul).

,,Poți fi un om deplin, fără să fi creștin? .... un popor, ca și orice om în parte, atâta prețuiește cît a înțeles din Evanghelie și cât poate să urmeze învățăturii lui Iisus“ (acad. Simion Mehedinți).

,,Şi iată era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; şi omul acesta era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era asupra lui". 

„,Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel".

,,Arhanghelul Gavriil s-a arătat sfântului și dreptului Simeon și i-a spus că nu va muri până ce nu va vedea pe Hristos Domnul".

„Şi mi-a zis Domnul: «Poarta aceasta va fi închisă, nu se va deschide şi niciun om nu va intra pe ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi închisă»" ( Iezechil 44,2).

„În persoana dreptului Simeon, întreg Vechiul Testament, omenirea nerăscumpărată, se retrage cu pace în veşnicie, lăsând loc creştinismului“ (Sf.Teofan Zăvorâtul).

,,Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel".

„A patruzecea zi de după Epifanie se prăznuieşte aici, la Ierusalim, cu mare cinste. În această zi se face procesiune la Anastasis, Biserica Învierii, unde toţi merg, iar toate acestea se fac după o rânduială solemnă şi foarte festivă, ca la Paşti. Toţi preoţii ţin predici, iar mai apoi şi episcopul, tâlcuind cu toţii locul din Evanghelie care vorbeşte despre aducerea Domnului la Templu de către Iosif şi Maria, văzută de Simeon şi de prorociţa Ana, fiica lui Fanuil, dar şi despre cuvintele acestora, rostite la vederea Domnului, cât şi despre jertfa pe care au adus-o părinţii. După aceasta, făcând toate după rânduială, se săvârşeşte Liturghia, după care se face otpustul“

„Racla ta izvorăște credincioșilor tămăduiri și fericită este pomenirea, strălucind mai mult decât soarele și sufletele tuturor luminând, întunericul duhovnicesc risipind, slujitorule al tainelor, preasfințite“ (canonul Sf. Simeon de la slujba utreniei).

„Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni lucrul e cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă ( Marcu X, 27).

„Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc; am aflat credința cea adevărată, nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi" (Sf. Liturghie).

„Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr (Ioan I,14).

„Cred, Doamne, și mărturisesc că Tu ești cu adevărat Hristos, Fiul lui Dum¬nezeu celui viu, Care ai venit în lume să mântuiești pe cei păcă¬toși... (din rugăciune Sf. Împărtășanii).

„Lumină lină a sfintei slave a Tatălui ceresc, Celui fără de moarte, a Sfântului, Fericitului, Iisuse Hristoase, venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Dumnezeu; vrednic ești în toată vremea a fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel de dai viață, pentru aceasta lumea Te slăvește“ (rugăciune la Vecernie).

Aceasta este Sf. Evanghelie care se citește la Întâmpinarea Domnului!

„În vremea aceea, au adus părinții pe Iisus Pruncul în Ierusalim ca să-L pună înaintea Domnului, precum este scris în Legea Domnului, că «orice întâi-născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului», și ca să dea jertfă, precum s-a zis în Legea Domnului, «o pereche de turturele sau doi pui de porumbel». Și, iată, era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; și omul acela era drept și temător de Dumnezeu, așteptând mângâierea lui Israel, iar Duhul Sfânt era asupra sa. Lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. Și, din îndemnul Duhului a venit la templu; iar când părinții au adus înăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul Legii, Simeon L-a primit în brațele sale și a binecuvântat pe Dumnezeu și a zis: Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel. Iar Iosif și Mama Pruncului se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc. Și i-a binecuvântat Simeon și a zis către Maria, Mama Lui: Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va stârni împotriviri, iar prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi. Și era și Ana prorocița, fiica lui Fanuel, din seminția lui Așer, ajunsă la adânci bătrâneți și care trăise cu bărbatul ei șapte ani de la fecioria sa; ea era văduvă, în vârstă de optzeci și patru de ani, și nu se depărta de templu, slujind noaptea și ziua, în post și în rugăciuni. Și venind și ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu și vorbea despre Prunc tuturor celor care așteptau mântuirea în Ierusalim. După ce au săvârșit toate, s-au întors în Galileea, în cetatea lor Nazaret. Iar Copilul creștea și Se întărea cu duhul, umplându-Se de înțelepciune, și harul lui Dumnezeu era asupra Lui" (Luca II, 22-40).