Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:42 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Germaniei, marcată la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța (FOTO)

ro

04 Oct, 2022 07:44 1551 Marime text
 
Imagine de la eveniment, foto:Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” Constanța
Elevii și profesorii Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” Constanța au marcat luni, 3 octombrie 2022, Ziua Unității Germane. Data de 3 octombrie reprezintă, la nivel mondial, ziua națională a Republicii Federale Germania, adoptată după reunificarea politică, legislativă, teritorială și administrativă a Germaniei.

Cu acest prilej, elevii mirciști au prezentat, în sala de festivități a liceului, un scurt program artistic. Recitalul de pian și de canto, susținut de elevii Panait Iris - Maria (cl. a VI-a B), Isbășoiu Gabriel (cl. a XII-a C) și Anastasopol Eleni (cl. a VI-a C), i-a încântat pe toți cei prezenți., transmit reprezentanții Colegiului. 

Imagine de la eveniment, foto: Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” Constanța
 
În cadrul festivității, 43 de elevi mirciști au primit diplomele DSD, 19 pentru nivelul A2, respectiv 24 pentru nivelul B1, în urma participării la examenul de certificare internațională a cunoștințelor de limbă germană organizat la CNMB Constanța. Aceștia au fost coordonați de profesorii Anca Bocioagă, Lilia Cuciuc, Laurențiu Diamandi, Roxana Nicolăescu și Cora-Simona Târhoacă.

Das Deutsche Sprachdiplom I, cunoscută și sub denumirea de DSD - Treapta întâi, atestă cunoștințele de limba germană necesare admiterii la un colegiu de studii lingvistice (în vederea pregătirii pentru studiul universitar) în Germania, precum și echivalarea probelor de evaluare a competențelor lingvistice în limba germană (nivelul B1) din cadrul examenului de bacalaureat.


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii