Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:32 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şcoala „Mihai Viteazul“ va primi titlul de „Partener al Republicii Federale Germania“

ro

27 Oct, 2014 00:00 1857 Marime text
Astăzi, în cadrul unei ceremonii festive, Şcoala nr. 29 „Mihai Viteazul“ va deveni „Partener al Republicii Federale Germania“, titlu care îi va reveni alături de placheta PASCH, ce îi atestă apartenenţa la reţeaua „Şcolile - partenere ale viitorului“. Iniţiativa PASCH aparţine ministrului federal de Externe german, Frank-Walter Steinmeier, care a pus bazele unei reţele mondiale de şcoli partenere ce pun accentul atât pe predarea limbii germane, cât şi pe transmiterea de informaţii şi cunoştinţe consistente despre cultura şi civilizaţia germană. În acest mod, predarea limbii germane în Şcoala nr. 39 dobândeşte noi valenţe, contribuind la promovarea acesteia pe un nivel superior. Unitatea şcolară constănţeană va putea acorda Diploma pentru Limba Germană (DSD I -Sprachdiplom 1) la nivelul treptei I, care atestă atingerea nivelului B1 din Cadrul European Comun de Referinţă pentru Limbi Străine.

Din luna septembrie a acestui an, în Şcoala „Mihai Viteazul“ îşi desfăşoară activitatea Henriette Rielling, voluntar german. Prezenţa sa în unitatea constănţeană de învăţământ a fost posibilă prin intermediul serviciului de voluntariat internaţional al Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei, derulat alături de Comisia germană pentru UNESCO. Participarea sa la orele de limbă germană a devenit un sprijin nepreţuit pentru elevii Şcolii nr. 29, aceştia beneficiind de prezenţa nemijlocită a unui nativ german care le uşurează învăţarea limbii germane contemporane.
 
„Mă consider un mesager al culturii germane, dar mai ales al stilului de viaţă german. Acest sentiment este dat de faptul că oamenii obţin de la mine o imagine a ceea ce reprezintă nemţii. Comportamentul meu şi cultura pe care le transmit sunt parţial caracteristice tuturor nemţilor. Fiecare persoană este altfel şi eu pot transmite doar o mică parte din ceea ce înseamnă cultura germană, adică doar cea cunoscută mie. Sunt doar un reprezentant al Germaniei. Şcoala nr. 29 îmi place foarte mult. Elevii sunt foarte drăguţi şi prietenoşi cu mine. În plus, sunt foarte motivaţi şi silitori. Colegii profesori sunt foarte cordiali şi m-au acceptat imediat“, a declarat voluntarul german Henriette Rielling.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii