Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:58 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Revista Zări Alb Astre „Tehnologia este cea mai simplă și sigură metodă de a ajunge la tineri”

ro

08 Jan, 2023 13:49 1000 Marime text
Sursă foto: www.popsci.com
Cu siguranță această întrebare apare tot mai des în ultimii ani în spațiul public. Deși cunoaștem cele mai simple metode pentru a realiza acest deziderat, modul în care sunt puse ele în aplicare este ceea ce contează cel mai mult. Culturalizarea tinerilor reprezintă o parte importantă a vieții acestora. Scopul unui asemenea demers este nobil: existența unor generații educate, cu o gândire dezvoltată.

Ne aflăm în epoca tehnologiei, deci tehnologia este cea mai simplă și sigură metodă de a ajunge la sufletul și la cugetul generațiilor tinere. Crearea și promovarea unor jocuri interactive care presupun cunoștințe de istorie, geografie, literatură, de exemplu, ce le permite tinerilor atât să învețe, cât să se și distreze cu prietenii, reprezintă o cale ușoară de a-i ajuta să se culturalizeze. Complexitatea jocurilor este o parte importantă din acest proces, astfel jucătorii nu se vor plictisi prea repede.

În zilele noastre, generația tânără trebuie impulsionată, mai mult sau mai puțin, pentru a lua parte la experiențe noi, de exemplu, participarea la ateliere de creație, activități interactive și de voluntariat, sportive, vizite virtuale la muzee etc. Din păcate, comoditatea și dezinteresul au făcut ca muzeele să aibă din ce în ce mai puțini vizitatori tineri. Acestea sunt centre culturale prin excelență, de unde pot fi preluate cât mai multe informații, punându-i astfel în situația de a face conexiuni între domenii și culturi diferite. Promovarea vizitelor virtuale în cadrul oricărui muzeu de pe glob ar aduce un beneficiu nu doar tinerilor, ci și muzeelor din întreaga lume. Aceasta poate fi realizată mult mai ușor decât pare, prin intermediul rețelelor sociale – modul preferat al tinerilor de a-și petrece timpul.

Lectura cărților n-ar trebui să fie simțită ca o corvoadă, și totuși aceasta este o realitate cu care se confruntă societatea actuală. De ce nu se mai citește? Există o avalanșă de răspunsuri…

Ar trebui ca o carte să fie o distracție pentru după-amiază.

Poate că mulți dintre cititori clasifică cărțile în proaste dacă nu sunt vesele și lesne de citit și bune dacă răspund așteptărilor. Să nu uităm însă că literatura necesită pregătire, finețe și creează emoții complicate. Parcurgerea unei cărți, fie că e tipărită, fie că e în format electronic sau e un audiobook, este un câștig.

Nu mi-am propus să ofer toate răspunsurile posibile la o asemenea întrebare care frământă societatea contemporană, nici n-aș putea s-o fac din varii mo- tive. Pentru mine, revista „Zări…” este o cale de culturalizare a generațiilor de liceeni, fiindcă aceasta este o formă de rezistență împotriva ostilității față de cultură.

Autor - Dimitri-Ianis CACIANDONE

Articol preluat de pe siteul revistei Zări Alb Astre
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii