Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:52 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Evaluarea Națională 2022. Astăzi vor fi afișate primele rezultate. În ce perioadă pot fi depuse contestații

ro

23 Jun, 2022 08:24 1507 Marime text
Evaluarea Națională. Foto: UnsplashPrimele rezultate la evaluarea Națională 2022 vor fi afișate joi, 23 iunie, până la ora 14:00.

Contestațiile pot fi depuse în zilele de 23 iunie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și 24 iunie (în intervalul orar 8:00 - 12:00).

Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice.

Potrivit Ministerului Educației, candidații care depun/transmit contestațiile  completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât și pe Internet, respectându-se prevederile GDPR. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite acestora, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută.

Rezultatele finale vor fi afișate joi, 30 iunie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii