Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:21 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța Două creșe, pregătite să îi primească pe copii și vor fi predate unităților școlare la care sunt arondate!

ro

27 Mar, 2023 16:03 3807 Marime text
Foto: Primăria ConstanțaÎn ședința ordinară a Consiliului Local Municipal Constanța, din data de 30 martie 2023, aleșii locali sunt chemați să voteze preluarea imobilului Creșa nr.1, situat pe strada Adamclisi nr.1 de către Grădinița cu Program Prelungit „Mugurel” și a imobilului Creșa nr.5, de pe Aleea Mimozelor, de către Grădinița cu Program Prelungit „Căsuța de turtă dulce”.

„Reamintim că trecerea creșelor în subordinea Ministerului Educației a fost prevăzută în Ordonanța de Urgență nr. 100 din 10 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial pe 15 septembrie, iar la finele anului trecut, toate creșele aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență au fost predate Inspectoratului Școlar Județean.
Înainte de a le preda, Primăria Municipiului Constanța a desfășurat lucrări de modernizare, reabilitare și mansardare a imobilelor în care acestea funcționau: modificări interioare și exterioare, schimbarea instalațiilor termice, sanitare și electrice, mansardare și modernizare energetică“ - au mai precizat reprezentanții Primăriei Constanța.

De asemenea, au fost amenajate locurile de joacă din curțile instituțiilor și au fost montate aparate de joacă specifice vârstei piticilor.

Valoarea totală a celor două proiecte a fost de peste 6 milioane de lei, 98% din această sumă fiind asigurată de la bugetul de stat prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

Citește și: 

UPDATE Cine le va administra?Reabilitate cu bani din PNDL, două creșe din Constanța sunt pustii! Nu au primit autorizaţii necesare pentru funcționare
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii