Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:05 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Breviar școlar constănțean Colegiul Pedagogic, singura instituție din Dobrogea selectată. Liceul „Nicolae Bălcescu” din Medgidia consolidează parteneriatele europene

ro

12 Mar, 2021 00:00 2397 Marime text
  • 10 licee participă la cea de a V-a ediție a programului „Școli-ambasador ale Parlamentului European" în România, între care și Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu"
  • „Remember the past for a common future”, „Natural soaps scientist” și „Coding all together” sunt cele trei proiecte europene KA2 implementate de liceul din Medgidia

Biroul de Legătură al Parlamentului European a selectat, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, un număr de 10 școli de nivel liceal pentru a participa la cea de a V-a ediție a programului „Școli-ambasador ale Parlamentului European" în România, printre care și Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu" - singura instituție selectată din Dobrogea.
Astfel, începând cu această lună, colegiul constănțean va participa, alături de alte nouă instituții de învățământ din București, Botoșani, Brăila, Cluj, Hunedoara, Iași, Suceava și Timiș, la programul „Școli-ambasador ale Parlamentului European". Programul se va încheia în luna iunie a acestui an prin decernarea titlului de „Școală-ambasador a Parlamentului European".
Tot în acest an școlar, instituția noastră va depune candidatura pentru obținerea titulaturii de „Școală Europeană", titulatură obținută deja de 5 ori consecutiv.


Trei activități în mediul virtual, în trei proiecte Erasmus+

Deși este pandemie, elevii și cadrele didactice ale Liceului Teoretic „Nicolae Balcescu” din Medgidia nu au întrerupt contactele educaționale cu partenerii lor europeni. Astfel, în ultima perioadă au fost derulate trei activități în mediul virtual, în cadrul a trei proiecte Erasmus+.

Marți, 27 februarie 2021, proiectul KA2 Remember the past for a common future a prilejuit întâlnirea pe platforma wonder.me a 80 de elevi din Romania, Norvegia, Polonia, Germania, Belgia, Spania, care au dezbătut aspecte legate de istoria comună a tărilor europene, de situația actuală și de găsirea unor soluţii, pentru ca, în viitor, Europa să își redescopere autenticele valori.

Miercuri, 3 martie 2021, în cadrul proiectului KA2 Natural soaps scientist, elevi din Romania, Italia, Spania, Grecia au reluat dezbaterile privind modalitățile în care economia poate contribui la dezvoltarea durabilă și cum adolescenții se pot adapta eficient la societatea concurențială actuală. S-au reluat vechi prietenii, s-au făcut noi cunoștințe, într-o atmosferă cu adevărat europeană.

Joi, 4 martie 2021 a avut loc o întâlnire a echipelor de implementare din proiectul KA2 Coding all together, coordonat de liceul din Romania. În această întâlnire a fost prezentat raportul intermediar și au fost regândite activitățile din cel de-al doilea an al proiectului. Profesorii din Romania, Turcia, Spania, Croația și Lituania au convenit să nu renunțe la nicio activitate a proiectului, urmând ca ele să fie reprogramate.


Citește și:

Breviar școlar constănțean: Liceul „Nicolae Titulescu” și-a sărbătorit patronul spiritual. La Liceul „George Călinescu” se face educație financiară
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii