Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:16 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bacalaureat 2021 Un elev de la Liceul cu Program Sportiv N. Rotaru Constanța a fost eliminat pentru fraudă la prima probă a examenului

ro

28 Jun, 2021 16:17 2407 Marime text
  • 4251 de elevi constănțeni au participat la prima probă scrisă din cadrul examenului de Bacalaureat (sesiunea iunie - iulie 2021) 
  • Pentru tentativă de fraudă a fost eliminat un candidat (Liceul cu Program Sportiv N. Rotaru Constanța- cască). 


În județul Constanța, la prima probă scrisă a examenului național de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2021 (Limba și literatura română) au fost prezenți 4549 de candidați (89% din totalul candidaților înscriși - 5088): 4251 candidați din promoția curentă, respectiv 837 din promoțiile anterioare. Proba s-a desfășurat astăzi, 28 iunie, în 32 de centre. Nu au participat 145 candidați.

Potrivit reprezentanților ISJ Constanța, pentru tentativă de fraudă a fost eliminat un candidat (Liceul cu Program Sportiv N. Rotaru Constanța). Mai exact acesta avea o casă în ureche conectată la telefonul mobil. Acesta nu va mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.

Subiectele și baremul de corectare au fost publicate la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.
Celelalte probe se vor desfășura conform următorului calendar:
  • marți, 29 iunie - proba obligatorie a profilului
  • miercuri, 30 iunie - proba la alegere a profilului și a specializării
  • joi, 1 iulie - Limba și literatura maternă..Primele rezultate vor fi afișate în data de 5 iulie, până la ora 12:00.
Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 - 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.

În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), afișarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.
Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
  • recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii