Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:02 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Asociațiile de elevi cer demisia ministrului Sorin Cîmpeanu și a consilierei prezidențiale, Ligia Deca, pentru „a stopa malpraxisul educațional pe care îl comit”

ro

17 Dec, 2021 10:38 1412 Marime text


Asociațiile elevilor solicită ministrului Sorin Cîmpeanu și a consilierei prezindețiale, Ligia Deca, să își dea demisia. 



Potrivit unui comunicat, Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din Bacău (AEBc), Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociația Elevilor din București și Ilfov(AEBI), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Elevilor din Timiș (AETm) „solicită ministrului Sorin Cîmpeanu și consilierei prezidențiale, Ligia Deca, să își dea demisia pentru a stopa malpraxisul educațional pe care îl comit”. 


 

„În contextul discuțiilor cu privire la adoptarea noului buget de stat, reprezentanții elevilor au transmis multiple solicitări pentru includerea unor fonduri pentru transportul gratuit al elevilor în bugetul de stat. Pe surse, s-a aflat că aceste sume nu vor fi acordate, în ciuda faptului că legea prevede acest lucru de peste un an.
 

Amintim faptul că lipsa acestor fonduri reprezintă un impediment pentru elevi, Consiliile Județene din țară refuzând să asigure transportul gratuit al elevilor din această cauză. Astfel, elevii ajung să fie puși în situații periculoase, fiind nevoiți, din lipsa posibilităților materiale, să abandoneze școala, să absenteze de la ore, sau chiar să își pună în pericol integritatea corporală, recurgând la curse la ocazie.
 

Considerăm că neasigurarea, pentru un al doilea an la rând, a acestor sume ar însemna o încălcare flagrantă a statului de drept, fiind încălcată astfel Legea Educației. Atât Sorin Cîmpeanu, cât și Ligia Deca, comit un malpraxis educațional de neiertat, jucându-se cu viețile elevilor, existând riscul de a se ajunge la un nou caz Caracal din vina lor!


 

Dacă aceștia într-adevăr doresc binele elevilor, vor recurge la una din două variante: fie vor acorda sume de la bugetul de stat pentru transport, fie își vor da demisia, deoarece niște persoane atât de iresponsabile nu pot fi puse să aibă grijă de educația elevilor!


Solicităm ca Ligia Deca și Sorin Cîmpeanu să își dea demisia de urgență!”

 

Președintele Asociației Elevilor din Constanța, Ariana Dudună consideră inacceptabil faptul că responsabiliide educația a sute de mii de elevi, să nu realizeze consecințele pe care deciziile lor le au”.

 

„Este inacceptabil faptul că niște oameni cu funcții atât de înalte, cu atâta putere de decizie, care sunt responsabili de educația a sute de mii de elevi, să nu realizeze consecințele pe care deciziile lor le au.

Lipsa unor fonduri de la bugetul de stat pentru transportul elevilor nu doar că va afecta negativ rezultatele academice ale elevilor, ci poate pune la risc elevii din punct de vedere al integrității lor fizice.

Câți elevi trebuie să își mai riște viețile și să mai sufere din cauza incompetenței politicienilor? De câte cazuri Caracal mai este nevoie ca politicienii să învețe să respecte legea?”, Ariana Dudună, președinte AEC



Sursă foto:  edupedu.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii