Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:51 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ZIUA LIVE. Votul lui Mihai Lupu la Congresul PNL „valorează" 350 de milioane de lei!

ro

30 Jul, 2021 00:00 3062 Marime text


 
  • Șeful administrației județene a prezentat la ZIUA LIVE, situația economică și financiară a județului Constanța, dar și strategia de dezvoltare, după primele zece luni de mandate
  • Mihai Lupu a explicat și de ce îl va susține pe Florin Cîțu în competiția internă din PNL, după ce, în cadrul Conferinței județene de alegeri a liberalilor constănțeni, președintele CJ Constanța a afirmat că :  "Ludovic Orban nu și-a arătat interesul nici cum să sprijine județul Constanța sau să aprecieze eforturile făcute de membrii PNL la malul mării"
 
Lupu supărat pe Orban: „Îl reproșez lipsa de respect”!

Cetățenii își doresc o altfel de administrație iar acest lucru nu se poate realiza fără sprijinul decidenților de la București, de la Guvern.
“Viitorul președintele al PNL trebuie să fie și premier. Altfel, lucrurile nu se vor mișca. În această idee am spus că voi merge la Congres pe mâna lui Florin Cîțu.

Județul Constanța are nevoie de 350 de milioane de lei pentru a rezolve problemele urgente. Orban nu a dat acești bani cât a fost premier, i-am cerut să deschidă uși pentru județul Constanța și acest lucru nu s-a întâmplat.

Luni (n.r. 26 iulie, la Conferința județeană de alegeri a PNL Constanța), nici măcar nu m-a salutat. Este lipsă de respect. Aveam un alt discurs, dar când am văzut că mă tratează așa, am spus și eu ce aveam de spus.

După 20 de ani, PNL este în postura de a implementa la Constanța proiecte pentru cetățeni și fără bani și susținere nu putem realiza nimic”, a explicat la ZIUA LIVE, șeful CJ, Mihai Lupu.
 
 
Strategia de Dezvoltare Durabilă a județului Constanța pentru perioada 2021-2027

„Strategia de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța pentru perioada 2021-2027” a fost redactată și se află în dezbatere publică până la data de 6 august 2021. Documentul urmează a fi implementat de către Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța.
Strategia are la bază trei piloni principali: dezvoltarea economică prin intermediul valorificării potențialului local și prin utilizarea inovării și a noilor tehnologii, creșterea calității condițiilor de viață a cetățenilor, reducerea decalajelor dintre comunități și dezvoltarea turismului și a serviciilor conexe.

Principalele obiective stipulate în acest document sunt: dezvoltarea infrastructurii pentru transportul public și de mărfuri, creșterea calității mediului și stimularea utilizării resurselor de energie regenerabilă,  precum și modernizarea administrației publice și a capacității de implicare în dezvoltarea teritorială.

Opinia publică este extrem de importantă în procesul de definitivare a Strategiei de dezvoltare, pentru a reflecta o atitudine cât mai realistă, orientată către comunitate.

În acest sens, Consiliul Județean Constanța aduce în atenția publică documentul care conține viziunea, direcțiile prioritare de dezvoltare și obiectivele strategice la nivel județean.
 
„Mi-am dat seama că nu pot să funcționez pentru că sunt mulți functionari publici care nu sunt pregătiți. Am făcut o evaluare ca sa stiu pe cine mă bazez pentru proiecte. Erau 118 oameni care scriau proiecte.

Era necesară această strategie de dezvoltare durabilă. Nu a fost ideea mea. Am înființat această Asociație de strategie de dezvoltare durabilă împreună cu Primăria.
Am început să gândim prioritațile acestui județ: apă, canalizare, drumuri, spital, edificii culturale sau mediu. E un capitol foarte important mediul. Nu trebuie să neglijăm lucrurile astea. Cum păstram mediul? Sunt gropi ecologice închise care ar putea fi împădurite. Ne chinuim cu studiul de fezabilitate al spitalului județean. Nu-ți dă nimeni finanțare. Nu am găsit niciun proiect matur să pun în practică. Nimeni nu a fost capabil să-mi spună: acesta este proiectul! Mai este o problemă majoră, noi nu avem evidența patrimoniului”, a declarat președintele CJC, Mihai Lupu la ZIUA LIVE.

Am cerut prim-ministrului să am o discuție cu ministrul Sănătății"
 
„Există niște fundamente pentru care am cerut la Constanța un spital regional. Avem trei variante să-l facem: surse atrase, surse guvernamentale sau proiecte angajate.

Județul Constanța este cel mai expus, avem centrală nucleară, centrala Midia, avem un port, peste 1 milion de cetățeni care vin vara pe litoral, avem o unitate NATO. Vreau să-mi spună ministrul Sănătății: nu-ți dăm și am închis subiectul.

„Am cerut prim-ministrului să am o discuție cu ministrul Sănătății. Să întreb: Faceți dvs. spitalul? Nu putem să lăsăm lucrurile așa. Nu mai putem aștepta. Timpul e în defavoarea noastră. Trebuie găsit soluții.”, a precizat la ZIUA LIVE președintele CJC.

Elevii vor primi banii pentru navetă!
 
Elevii constănţeni au manifestat în faţa Consiliului Judeţean Constanţa, cerându-şi dreptul la transport gratuit. Protestul a fost organizat de Asociaţia de Elevi Constanţa pentru a determina conducerea judeţului să aprobe acordarea facilităţilor în cel mai scurt timp.

„M-am întâlnit ieri cu elevii, am avut o discuție. Le-am spus că eu însumi am făcut naveta 4-5 km. Au dreptate. Eu n-am nimic împotrivă. La capitolul transport elevi decontarea se face prin ISJ. Noi pregătim în caietul de sarcini pentru delegarea serviciului de transport la nivel județean, pe care o vom adopta într-o ședință de îndată săptămâna viitoare. Vom introduce în caietul de sarcini, obligativitatea ca transportatorii să ofere facilități elevi și între timp, vom găsi și soluții pentru decont împreună cu Inspectoratul Școlar Județean”, a dat asigurări președintele CJ, Mihai Lupu.
 

Citește și:

ZIUA LIVE. Județul Constanța are nevoie urgentă de alocări bugetare și de predictibilitate!

ZIUA LIVE Președintele CJC, Mihai Lupu - „Nu am găsit niciun proiect matur să pun în practică”

Interviul video poate fi urmărit aici:


Tags: Mihai Lupu


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii