Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:54 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ZIUA LIVE. Stelian Ion, despre legile siguranței naționale „Deteriorează grav democrația. Alegerile devin de formă”! (VIDEO)

ro

10 Jun, 2022 00:00 1484 Marime text

 
  • Fost Ministrul al Justiției și deputat USR, Stelian Ion a vorbit la ZIUA LIVE despre pachetul legilor siguranței naționale
  • Modificările gândite se pare chiar servicii la legile siguranței naționale, prezentate de presa centrală oferă puteri sporite serviciilor de informații, creează o superimunitate pentru lucrătorii din domeniu și instituie obligații de colaborare, la cerere, pentru cetățeni și firme
  • Deputatul USR, Stelian Ion a spus la ZIUA LIVE că în forma în care a ajuns în presă, pe surse, draftul arată că „SRI vrea să obțină o putere similară cu Securitatea lui Ceaușescu" și avertizează că noile legi ale siguranței naționale vor ajunge și pe masa Comisiei de la Veneția, a Comisiei Europene, a Consiliului Europei și a partenerilor din NATO
     


Fost Ministrul al Justiției și deputat USR, Stelian Ion a vorbit la ZIUA LIVE despre pachetul legilor siguranței naționale.
 
Ion a prezentat și propunerile USR pentru acest set de legi realizat de Departamentul de Politici Publice al USR și vine să întărească controlul civil asupra serviciilor secrete după modelul german.

Modificările gândite se pare chiar servicii la legile siguranței naționale, prezentate de presa centrală oferă puteri sporite serviciilor de informații, creează o superimunitate pentru lucrătorii din domeniu și instituie obligații de colaborare, la cerere, pentru cetățeni și firme.

Legat de acest aspect, președintele Klaus Iohannis a declarat în această săptămână că nu există motive de îngrijorare, pentru că nu-și dorește nimeni o restaurație a vechii Securități sau o restrângere a drepturilor cetățenilor, iar proiectele vor suferi modificări în momentul în care vor intra în dezbatere publică.


USR nu este de aceeași părere
 
Deputatul USR, Stelian Ion a spus la ZIUA LIVE că în forma în care a ajuns în presă, pe surse, draftul arată că „SRI vrea să obțină o putere similară cu Securitatea lui Ceaușescu" și avertizează că noile legi ale siguranței naționale vor ajunge și pe masa Comisiei de la Veneția, a Comisiei Europene, a Consiliului Europei și a partenerilor din NATO.

 
„Sunt în vigoare aceste legi. Sunt destul de vechi și trebuie schimbate. Este un domeniu atât de sensibil, cum spre exemplu sunt și legile Justiției. Sunt esențiale pentru societate, pentru democrație.

Însă atunci când pornești în elaborarea unor legi de genul acesta, mai întâi stabilești liniile generale.

Ce vrei să faci cu serviciile secrete în România. Vrei să le întărești? Vrei să le dai mai multe puteri? În ce sens vrei să le dai mai multe puteri? Le dai mai multe puteri periclitând drepturile fundamentale ale cetățenilor? Cum vrei să faci?

Acest lucru trebuie să fie transparent. Întreaga societate interesată trebuie să participe și să îți aducă aportul.

Din păcate, s-a început în sens invers. Aceste Servicii Secrete care sunt 6 la număr, și-au lucrat fiecare, după cum cred eu, că a dictat șeful serviciului, schița de proiect. Vorbim deocamdată despre aceste propuneri”, a explicat Stelian Ion.


Stelian Ion a tras un semnal de alarmă și susține că  aceste legi pot face din orice cetățean al României colaborator forțat al Serviciilor Secrete.
 
„Să vii după atâția ani cu astfel de propuneri care ne aruncă înainte de 89…putem face niște comparații, niște asemănări. Este extrem de grav. Se reduc libertățile cetățenilor, pot face din orice cetățean al României colaborator forțat al Serviciilor Secrete. Dacă nu vrei să colaborezi nu vei avea de ales. Aceste drafturi presupun obligația oricărui cetățean și a firmelor private de a colabora cu aceste servicii.

Se pare că ne întoarcem în epoca securito-socialistă în care avem un șef al statului foarte puternic, care are în stânga și în dreapta sa pilonii aceștia, Serviciile Secrete, care știu tot ce mișcă și folosesc informațiile pentru a impune niște lucruri de sus în jos. Este rețeta perfectă a distrugerii unei democrații. Vedem asta în Rusia.

Avem premier un fost militar. Fac precizarea ca nu am nimic cu militarii. Nu este rolul unui militar,  într-o democrație autentică să conducă statul.  A ajuns prea repede premier. I s-au dat prea repede pârghii pe mână.

După 89 cine a avut puterea în România? Foștii securiști, șefi din securitate pe diferite domenii, au acaparat parte important a unor societăți de stat, au pus mâna pe ele. Astea sunt niște reflexe din trecut, mai spune deputatul USR”, a mai spus parlamentul USR.



Cui va folosi acest pachet legislativ?
 
Modificarea legilor Siguranței Naționale sunt cu bătaie lungă, nu pentru anul viitor sau poate nici măcar pentru viitorul președinte. Cert este că se deteriorează grav democrația.
 
„Alegerile devin de formă, adică ceea ce își imaginează oamenii că votează nu se înscrie decât în registrul unei regii deja stabilite. Cu siguranță nu se testează vigilența populației în acest moment ci este un plan de a profita de anumite aspecte pentru ca oamenii să nu fie atenți cu privire la ce se întâmplă.
 
Unii jurnaliști sunt dați afară de la posturi pentru că abordează lucrurile acestora. Unora le e frică să vorbească.
E în conștiința publică deja frica asta. Nu așa se lucrează. E și pentru mine un semn de întrebare cum va reacționa opinia publică”, a mai spus Stelian Ion.
 
Politicienii nu comentează! Și primarul Vergil Chitac a avut un vânt în pânze la alegerile locale!”

Nici politicienii nu vorbesc despre conținutul legilor Siguranței Naționale, pentru că: „În toate partidele sunt infiltrați. Important e ca partidele să își păstreze anticorpii și să reacționeze. Să nu permită să fie manipulate. Altfel, ne transformăm într-un simulacru de democrație”, mai afirmă Stelian Ion.
 
Acesta s-a pronunțat și cu privire la politica locală și a afirmat în acest context că în opinia sa: „Și primarul Vergil Chitac a avut "un vânt în pânze la alegerile locale!”.

În loc de epilog...
 
Partea cea mia gravă este că acele propuneri de modificare a Legilor Siguranței Naționale vine într-o perioadă în care toată lumea se pregătește de vacanță și foarte puține voci din spațiul public vorbesc despre ce ne paște.
Stelian Ion a mai spus că are informații că se dorește chiar o sesiune parlamentară extraordinară pentru adoptarea acestor legi la pachet cu legile Justiției.
„Eu sper să se reia discuțiile, să vină cu alte drafturi. Dacă totuși se va veni cu aceste proiecte, în primul rând ne vom asigura că propunem amendamente care să elimine toate chestiunile caelea absolute scandaloase din legi. Vom propune cu viziunea pe care o avem noi, de control puternic civil a Serviciilor” a conchis deputatul USR de Constanța.
 


Citește și:

LIVE VIDEO-TEXT Conferință de presă la sediul USR Constanța. Ce subiecte sunt discutate (GALERIE FOTO+VIDEO)


Interviul video poarte fi urmărit aici:
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii