Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:25 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Retrospectiva investițiilor imobiliare, la Constanța. Blocuri turn și supermarketuri noi

ro

05 Jan, 2023 00:00 3464 Marime text
  • Mii de certificate de urbanism și autorizații de construire au fost emise în anul 2022
 
Piața imobiliară a fost destul de afectată de scumpirile masive ale materialelor de construcții, însă la Constanța lucrurile au stat destul de bine pentru oamenii de afaceri din domeniu. Unii și-au continuat proiectele începute în anii precedenți, alții au riscat și au demarat noi proiecte. Primirea documentelor necesare, a autorizațiilor durează, însă unele proiecte au ajuns până la faza de executare în 2022.
 
Cotidianul ZIUA de Constanța prezintă o retrospectivă a celor mai importante investiții și mișcări de pe piața imobiliară locală.
 
În luna ianuarie 2022, Agenția pentru Protecția Mediului Constanța anunţa publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul blocului de 11 etaje, ridicat de Maurer Imobiliare Land Constanța SRL. Mai exact, este vorba de proiectul „Construire imobil locuințe colective S+P+10E+11E retras cu respectarea planșei de reglementări propuse U-04 aferentă HCL nr.23/30.01.2018”, propus a fi amplasat în judeţul Constanţa, municipiul Constanța, str. Nespecificată, parcela VN298/1/3, titular fiind Maurer Imobiliare Land Constanța SRL.
 
Spre finele lunii ianuarie 2022, Agenția pentru Protecția Mediului Constanța anunţă publicul interesat asupra menținerii valabilității Deciziei etapei de încadrare nr. 230/18.06.2021 pentru proiectul: „Construire imobil s+p+10e+spații tehnice, locuințe sezoniere și spații comerciale la parter, împrejmuire teren, racorduri utilități și organizare de șantier”, propus a fi amplasat în jud. Constanța, oraș Năvodari, zona Mamaia Nord, b-dul Mamaia Nord, lot 1. Proiectul are ca titular pe Bacula Iancu și Bacula Elena pentru Cladect Construct  S.R.L. Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului Constanța.
 
Medicul constănțean Costel Magdalen Nicolescu își continuă lucrările la blocul de 10 etaje din Mamaia

 

Panouri lipsă la Nordis

 
Pe aleea Brizei din Mamaia Nord investesc trei mari nume din zona imobiliară: Nordis, Euro Vial Residence și De Silva Intermed. Pe 2 februarie 2022, cotidianul ZIUA de Constanța nu a putut identifica niciun panou la fața locului. O persoană ne-ar fi spus la fața locului că ar fi vântul de vină. Am revenit pe 4 februarie, unde, desigur, nu au fost montate panourile. Contactat telefonic, Ion Virgil Lixandru, de la Euro Vial Residence, a spus că este de vină vântul puternic pentru lipsa panoului de pe șantier, dar de fiecare dată înlocuiește panoul. Am încercat să luăm un punct de vedere și de la De Silva Intermed, dar nu am putut contacta telefonic conducerea societății. Conducerea Nordis a primit un e-mail pentru oferirea unui punct de vedere, dar nu au răspuns. Redăm punctul de vedere al Primăriei Năvodari – „Echipa Compartimentului Disciplina în construcții din cadrul Direcției Poliția Locală a efectuat controale la persoanele juridice menționate. În urma verificărilor efectuate astăzi (n.r. 8 februarie), polițiștii locali au identificat panourile de afișare privind Autorizația de Construire, acestea fiind amplasate în incinta proprietății. Lipsa panourilor de identificare a obiectivului se poate sancționa doar de către Inspectoratul de Stat în Construcții”.
 
Panouri de informare lipsă la marii investitori din Mamaia Nord (GALERIE FOTO+VIDEO)

 George Iorov
Finul fostului primar Radu Mazăre, George Alexandru Iorov, o nouă încercare pentru ridicarea unui bloc la Constanța
Proiectul propus la APM Constanța este: „Construire imobil locuințe colective S+P+6E cu parterul destinat funcțiunilor comerciale și serviciilor, amenajare incintă, împrejmuire teren și organizare de șantier”, propus a fi amplasat în mun. Constanța, parcela VN 561/8, lot 2, VN 561/8, lot 3 (zona Taverna Sârbului, strada Smaraldului şi strada Rubinului). Vă reamintim, George Alexandru Iorov a solicitat în 2018 de la Agenţia pentru Protecţia Mediului acord de mediu pentru proiectul „Construire imobil S+D+P+MEZ+6 etaje - locuinţe colective cu parcare la subsol şi demisol“, propus a fi amenajat în municipiul Constanţa, parcela VN561/8, lot 2 şi lot 3 (zona Taverna Sârbului, strada Smaraldului şi strada Rubinului).
 

Şapte şantiere de construcţii din Constanța au fost amendate



În săptămâna 21.03-25.03.2022, Garda Națională de Mediu Constanța a verificat șapte șantiere de construcții din Municipiul Constanța, în baza tematicii de control dispusă de Comisariatul General. Controalele au avut ca scop verificarea respectării legislației în domeniul protecției atmosferei și gestiunii deșeurilor. „S-a constatat ca titularii proiectelor imobiliare nu respectă în totalitate condițiile din actele de reglementare; nu iau măsuri de limitare a emisiilor de pulberi în zonele limitrofe șantierelor de construcții; nu țin evidenta gestiunii deșeurilor; nu au spații amenajate și dotate cu recipienți pentru colectarea separată și stocarea temporară a deșeurilor; nu respectă prevederile legale privind valorificarea/ reutilizarea/ reciclarea deșeurilor din construcții. Pentru neregulile identificate s-au aplicat 12 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 137.500 lei. Pe lângă sancțiunile aplicate, comisarii au stabilit și măsuri pentru rezolvarea neconformităților constatate”, conform Gărzii de Mediu Constanța.
 

Tranzacție surpriză pe piața imobiliară

 
Consiliul Concurenţei analiza în primăvară tranzacţia prin care Revetas Capital Fund III TS SCSp din Marele Ducat de Luxemburg intenționa să preia Grupul Maurer, conform informării instituției. Din grupul Maurer fac parte companiile Maurer Imobiliare S.A., Maurer Imobiliare Land Constanța S.R.L , Maurer Imobiliare Constanta S.A., Maurer Imobiliare Cluj S.R.L., Maurer Imobiliare Mureş S.A., Maurer Imobiliare Sibiu S.A., Maurer Imobiliare Sighişoara S.A., Maurer Villas S.R.L., Maurer Imobiliare Sanpetru S.R.L., Maurer Avantgarden 5 S.R.L., Maurer Imobiliare Reghin S.R.L. și HFS PROFI BAU S.R.L. În conformitate cu prevederile Legii Concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei. Autoritatea de concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.
 
Consiliul Concurenței analizează preluarea Grupului Maurer de o firmă din Luxemburg

 
Primăria municipiului Constanța a emis două autorizații de construire pentru societatea Sammarina Imobiliare, prin Samara Alexandru, care doresc să modifice spațiul pe care îl dețin pe strada Ștefan cel Mare din Constanța. Mai exact, au fost emise cele două autorizații, AC 426 și AC 427 din data de 26 mai 2022, pentru adresa strada Ștefan cel Mare nr. 44, bloc M16, pentru parter, respectiv etaj 1. La parter - spațiu comercial se va amenaja spațiul comercial, recompartimenta interiorul, se vor moderniza fațadele și se propune acces nou. La etaj, se va închide terasa, recompartimenta interiorul, se vor moderniza fațadele și se va schimba funcțiunea din spațiu comercial în birouri. Ambele documente au o valabilitate de 24 de luni.
 
Meraki Estate SRL prin Batu Dumitru a depus, în iunie 2022, la Agenția pentru Protecția Mediului două memorii de prezentare ce vizează modificări la două proiecte imobiliare a societății condusă de Mihai Perifan, fost șef al Protecției Consumatorilor Constanța. Este vorba de următoarele:
  • Modificare proiect în curs de execuție autorizat cu AC 249/08.06.2021 prin extindere și supraetajare imobile existente cu funcțiunea de locuințe colective de vacanță, rezultând un regim de înălțime final corp B1: P+7E, corp B2: P+7E și corp B3:P+8E, conform PUZ aprobat, piscină exterioară, împrejmuire teren, platforme de parcare și supraterane și amenajare peisagistică - zona Mamaia Nord, str. C1, nr. 14
  • Modificare proiect în curs de execuție autorizat cu AC 482/07.10.2021 prin extindere și supraetajare imobil P+4E cu funcțiunea de locuințe colective de vacanță, la regim de înălțime S+P+8E conform PUZ aprobat, piscină exterioară, împrejmuire teren, platforme de parcare și supraterane și amenajare peisagistică - zona Mamaia Nord, str. C1, nr. 10
 
George Chendru, fondatorul trupei Pindu, ridică un nou bloc la Constanța. Primăria a eliberat o autorizație de construire pentru firma Gudy Optim Solution, deţinută de George Chendru, fondator al formaţiei Pindu, pentru a ridica un imobil în municipiul Constanța. Este vorba de AC 542 din data de 29 iunie 2022, prin care Gudy Optim Solution SRL, care va ridica un imobil P+4E cu funcțiunea de locuințe colective, parcare auto și organizare de șantier. Investiția va fi realizată, în 24 de luni, pe strada Oslo nr. 14.
 
Prin AC 587 din data de 4 iulie 2022, MCF Construct 2000 SRL va construi un imobil locuințe colective cu birouri la parter P+1E+M-P+2E, împrejmuire teren și organizarea execuției lucrărilor. Investiția se va realiza pe strada Teleajen nr. 16, iar valabilitatea documentului este de 24 de luni. Nu este prima investiție anunțată la acea adresă. În urmă cu doi ani, Societățile Burunțiea & CO SRL și Sputnik Imobiliare SRL au obținut de la Primăria Constanța certificatul de urbanism nr. 1370 din data de 01.04.2020 - „Modificare proiect autorizat cu A.C. nr. 1067/06.09.2018 pentru «Construire imobil S+P+4e + terasă circulabilă - locuințe colective cu spații comerciale la parter»  prin recompartimentări interioare, modificare fațade și supraetajare cu încă un nivel, o singură dată, în suprafață de maxim 20% din suprafața construită desfășurată a clădirii, conform prevederilor legii nr. 50/1991, modificată prin Legea nr. 193/2019 numai după intabularea construcției în baza unui proces verbal la terminarea lucrărilor, conform H.C.L. NR. 37/2020“.

Curtea de Apel Galați a dat o soluție definitivă în dosarul 263/118/2018**, după ce instanța din Constanța le-a dat câștig de cauză investitorilor. Magistrații gălățeni au decis să anuleze definitiv PUZ-ul privind construirea unor blocuri de 24, respectiv 39 de etaje, în zona fostei baze RATC, teren în suprafață de 94.997,56 mp. În 2018, Bogaris Residential Rom Cuatro SRL a prezentat la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa memoriile de prezentare pentru patru proiecte, în vederea obţinerii acordurilor de mediu. Este vorba despre: „Construire imobil locuinţe colective cu spaţii comerciale la parter 3S+P+24E+terasă circulabilă - Corp A“, „Construire imobil locuinţe colective cu spaţii comerciale la parter 3S+P+24E+terasă circulabilă - Corp B“, „Construire imobil locuinţe colective cu spaţii comerciale la parter 3S+P+24E+terasă circulabilă - Corp C“ şi „Construire imobil locuinţe colective cu spaţii comerciale la parter 3S+P+24E+terasă circulabilă - Corp D“. „Inspectoratul de Stat în Construcții a constatat anumite neconformități tehnice care generează posibile aspecte de nelegalitate ale PUZ-ului respectiv, cum ar fi cele legate de lipsa unor avize sau nerespectarea unor anumite termene în elaborarea și aprobarea PUZ-ului.



Urmare a sesizării trimise de catre ISC, Instituția Prefectului a trebuit să-și exercite rolul legal. Instanța a hotărât să respingă acțiunea, iar Instituția Prefectului, ulterior, a depus recurs, apreciind că aspectele sesizate reprezentau motiv de nulitate absolută a actului atacat și nu una relativă”, a fost punctul de vedere transmis de către reprezentanții Instituției Prefectului Constanța către cotidianul nostru. Reclamanți în dosar au fost Instituția Prefectului – județul Constanța și Liga pentru Drepturile Constănțenilor. Intimat reclamant este Ovanesian Felicia Nadina, iar pârâți sunt Consiliul Local Constanța și Bogaris Residential Rom Cuatro SRL – fosta SC Habbitania SRL. Intervenienți sunt MCF Construct 2000 SRL, Bogaris Residential Rom Cuatro SRL, Banco Santander SA – fosta Banco Popular Espanol SA.
 
Autorizație de construire pentru MCF Construct 2000 SRL! Ce investiție va realiza pe strada Teleajen din Constanța


 
Încă din 2020 s-a avansat ideea demolării Hotelului Select, de la intrarea în stațiunea Mamaia. De altfel, în septembrie 2020, Primăria Constanța a eliberat Certificatul de Urbanism nr. 2837 pentru „Desființare imobil existent P+4E-Hotel Select și construire imobil P+10E cu funcțiunea de apartamente de vacanță, împrejmuire teren și organizare de șantier. Anul acesta, în aprilie, Inproiect SRL a realizat un Plan Urbanistic de Detaliu pentru desființarea hotelului și construirea imobilului de 10 etaje cu funcțiunea de apartamente de vacanță. SC ARTCA SRL a realizat PUD-ul care a fost lansat în dezbatere publică pe site-ul Primăriei Constanța.
 
Primăria Constanța a eliberat autorizația de construire pentru Lavdor Perla Mării, firmă deținută de Nicu Babu, care modifică proiectul blocului de 8 etaje din stațiunea Mamaia. Mai precis, prin AC 718 din data de 28 iulie 2022, Lavdor Perla Mării SRL modifică proiectul în curs de execuție autorizat cu AC 1350.2019 – construire imobil P+8E cu funcțiunea de cazare și alimentație publică – prin schimbare funcțiune în locuințe colective cu spațiu de alimentație publică și parcare la parter. Autorizația este valabilă 24 de luni. Amintim că la începutul anului 2022, la APM Constanța a fost depus proiectul „Modificare proiect în curs de execuție autorizat cu A.C. nr. 1350/21.08.2019 „Construire Imobil P+8E cu funcțiunea de cazare și alimentație publică” prin schimbare funcțiune în locuințe colective cu spațiu de alimentație publică și parcare la parter, propus a fi amplasat în municipiul Constanța, stațiunea Mamaia, zona Hotel Comandor-Orfeu (B-dul Mamaia, nr. 504), județul Constanța.
 
Un fost viceprimar al municipiului Constanța a primit autorizație de la Primărie pentru extinderea unui hotel din stațiunea Mamaia. Beneficiarul investiției este societatea MG Tour SRL, controlată de Mircea Dobre, fost viceprimar PSD al municipiului Constanța. Autorizația de construire cu numărul 752, emisă 08/16/2022, vizează continuarea de lucrări la AC nr.726/19.06.2018 - refaţadizare imobil P+4Etaje, construire restaurant, piscină, lifturi și terasă exterioară. Certificatul de Urbanism cu numărul 3040 a fost emis de către municipalitate încă din 2021.
 
Blue Beach SRL prin Skantzikas Nikolaos a obținut mai multe certificate de urbanism de la Primăria Constanța pentru investiții imobiliare în Mamaia. Sunt vizate edificarea unor blocuri de 12 etaje, dar și de cinci etaje. Prin CU 1961 din 29 august, firma va edifica, pe strada Itaca nr. 6, un ansamblu cu funcțiuni pentru turism, apartamente de vacanță, locuințe permanente, amenajări ale spațiilor publice, semipublice și private, cu regim de înălțime P+12E. Prin CU 1962, același timp de investiție vizează strada Itaca nr. 4. Pe aleea Lamia nr. 6, va fi edificat un imobil P+4E+5E retras, prin CU 1963 din 29 august. Prin CU 1959 din 29 august un alt imobil de 12 etaje va fi construit pe strada Itaca nr. 8. Toate documentele au o valabilitate de 12 luni. Recent, în luna iulie, s-a stabilit ca Nikolaos Skantzikas să rămână administrator al firmei Ammos Wave SRL, cu sediul social într-un apartament din municipiul Constanța. Decizia (publicată în Monitorul Oficial partea a IV-a cu numărul 2908 din data de 08 iulie 2022) a fost luată de cei trei asociați ai firmei, respectiv Blue Beach SRL, cu sediul în municipiul Constanţa, reprezentată prin administrator Nikolaos Skantzikas, cu domiciliul în Grecia şi rezidenţa în municipiul Constanţa, Nikolaos Skantzikas şi Theodoros Skandalidis, cu domiciliul în Grecia şi rezidenţa permanentă în România, municipiul Constanţa. 
 
Legături cu Radu Mazăre Ce investitor va ridica mai multe blocuri de 12 etaje în zona cluburilor din Mamaia, municipiul Constanța
 

Ar putea dispărea Aqua Magic?

 
Aqualand SRL a solicitat Primăriei Constanța eliberarea unui certificate de urbanism ce vizează terenul pe care funcționează parcul de distracții Aqua Magic. Prin CU 2797 din data de 11 noiembrie 2022, pentru terenul cu nr. cad. 256015 (Aqua Magic), din Constanța, stațiunea Mamaia, Primăria a făcut următoarele precizări. „Prezentul certificat de urbanism NU poate fi utilizat în scopul declarat pentru: Elaborare Plan Urbanistic de Detaliu pentru detalierea reglementărilor urbanistice pe amplasamentul cu nr. Cadastral 256015 în scopul realizării unui complex turistic și balneoclimateric”.
 
Motivul refuzului este explicat astfel: „În vederea construirii este necesară stabilirea reglementărilor cu privire la procentului de ocupare a terenului și la regimului maxim de înălțime, reglementări ce se studiază printr-o documentație plan urbanistic zonal conform prevederilor legii nr. 350/2001 art. 47 alin. (5) “prin planul urbanistic zonal se stabilesc, în baza analizei contextului social, cultural istoric, urbanistic şi arhitectural, reglementări cu privire la regimul de construire, funcţiunea zonei, înălţimea maximă admisă, coeficientul de utilizare a terenului (cut), procentul de ocupare a terenului (pot), retragerea clădirilor faţă de aliniament şi distanţele faţă de limitele laterale şi posterioare ale parcelei, caracteristicile arhitecturale ale clădirilor, materialele admise”. Documentația este valabilă 12 luni.
 
Primăria Constanța a eliberat, în vară, un alt certificat de urbanism pentru SC Aqualand SRL care administrează parcul acvatic Aqua Magic din stațiunea Mamaia. Documentul a fost solicitat de administratorul societății comerciale, Andreea Georgiana Șerban în vederea elaborării unui Plan Urbanistic Zonal pentru zona Perla, Aqualand, parcela 256015. Potrivit municipalității, din CU nu reiese care este obiectul cererii, însă reglementarea urbanistică a zonei cere PUZ în baza legii 350/2001. După realizarea PUZ și eventuala aprobare în Consiliul Local, compania trebuie să depune cerere CU în care să precizeze clar ce vor să construiască conform PUZ.
 
Primăria Constanța a eliberat o autorizație de construire pentru firma DDN Global SRL, pentru investiția realizată pe strada Barbu Ștefănescu Delavrancea nr. 14. Prin AC 1113 din data de 14 decembrie 2022, societatea amintită dorește modificarea pe parcursul execuției la AC 1001/24.10.2022 – continuare lucrări cu respectarea prevederilor AC 1186/31.08.2020 – „Modificare pe parcursul execuției și extindere cu un corp subteran pentru parcare" la A.C. nr. 42/23.01.2018 - "Construire imobil tronson C cu regim de înălțime S+P+8-9E+NT locuințe colective cu spații comerciale la parter, construire imobil tronson D cu regim de înălțime S+P+4-6E+NT, locuințe colective cu spații comerciale la parter, - construire imobil tronson E cu regim de înălțime parter - spațiu comercial, amenajări exterioare în incinta, împrejmuire teren, organizare de șantier". Documentația are o valabilitate de 24 de luni.
 

Supermarketuri

 
Supermarketul LIDL din zona ICIL a municipiului Constanța a fost închis, în luna mai pentru renovări.  Reprezentanții magazinului menționează că magazinul urma să fie redeschis pe data de 12 mai, începând cu ora 07.00. 
 
Conform AC nr. 600 din data de 6 iulie 2022, Lidl România SCS va executa un foraj de alimentare cu apă pentru irigații și organizare de șantier pentru magazinul de pe șoseaua Mangaliei nr. 165. Documentul este valabil 24 de luni. Pe 19 iulie 2022, au fost emise AC 677, respectiv AC 678. Prin AC 677 se dorește amplasarea de container prefabricate pentru colectare deșeuri reciclabile, amplasare rastel cărucioare în parcare și organizare de șantier la magazinul de pe bulevardul I.C. Brătianu nr. 182. Documentul are o valabilitate de 24 de luni.
 
Agenția pentru Protecția Mediului Constanța anunţa, în luna august 2022, publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul dezvoltat de către LIDL Romania SCS. Mai precis este vorba de „Construire centru comercial, gospodărie apă, împrejmuire teren, racordare la utilități, amenajare parcare, amenajare acces auto și pietonal, amplasare mijloace publicitare, amenajare spatii verzi plantate și organizare de șantier”, propus a fi amplasat în oraș Hârșova, str. Amurgului nr. 2B, județul Constanța. Decizia finală a ieșit la finele anului trecut.
 
Primul Mega Image rotund din Constanța s-a deschis. Acesta și-a deschis ușile clienților joi, 24 februarie. Așa cum prezentam în cotidianul ZIUA de Constanța, proprietarul nu a mai putut susține activitatea de restaurant și a închiriat către firma care deține lanțurile de magazine Mega Image. În septembrie anul trecut, Primăria Constanța a emis autorizația de construire pentru modificările la spațiul de pe strada Traian. 


 
Primăria Constanța a emis joi, 26 mai 2022, o autorizație de construire pentru Grand SRL pentru Mega Image SRL, pentru amenajarea unui nou magazin pe bulevardul Tomis din Constanța. Prin AC 428 din data de 26 mai 2022, pe bulevardul Tomis nr. 57 din Constanța, se vor realiza „Amenajări interioare și exterioare, amplasare firmă și reclamă – investiție realizată de Mega Image SRL conform contract de închiriere nr. 23/31.03.2021 și act adițional nr. 1/09.07.2021. Conform autorizației, „Mijloacele de publicitate au o durată de existență de 5 ani, în conformitate cu regulamentul local de publicitate aprobat prin HCL 105/23.04.2021, calculat de la data PVR aprobat”. Documentul este valabil 24 de luni. Contactată telefonic, reprezentantul Grand SRL, Antoanella Marinescu, fiica Paraschivei Barbu, ne-a precizat că, într-adevăr, se va realiza un magazine Mega Image la parterul imobilului. „Pe 31 martie 2021 am semnat contractul de închiriere cu Mega Image, iar imediat s-au depus documentele pentru eliberarea Certificatului de Urbanism, care a ieșit după 3 luni. Într-adevăr durează, fiind vorba de o clădire din zonă istorică, au fost emise multe avize. Pe 2 februarie 2022 am depus pentru autorizație, le-am deschis și dosar în instanță pentru că nu au respectat Legea 50 privind eliberarea documentelor în 30 de zile. Acum văd că s-a emis documentul”, ne-a spus Antoanella Marinescu. Conform celor declarate, contractual cu Mega Image este pe 10 ani, iar pentru început acolo va funcționa un magazine tip Shop&Go.
 
Un nou Mega Image în centrul orașului Constanța! Cine este proprietarul clădirii (GALERIE FOTO)

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.


 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii