Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:14 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dovi Import Export SRL desființează o construcție din centrul Constanței, în regim de urgență

ro

21 May, 2022 00:00 1833 Marime text
  • Mai precis, prin CU 1020 din data de 20 mai 2022, Dovi Import Export SRL va desființa construcția existentă, în regim de urgență de pe strada Ion Bănescu nr. 15
 
Primăria Constanța a eliberat un certificat de urbanism pentru Dovi Import Export SRL, care dorește să desființeze construcția existentă de pe unul dintre terenurile pe care le deține.
 
Mai precis, prin CU 1020 din data de 20 mai 2022, Dovi Import Export SRL va desființa construcția existentă, în regim de urgență de pe strada Ion Bănescu nr. 15. După desființarea construcției terenul devine neconstruibil datorită caracteristicilor de suprafață și front stradal. Documentul este valabil 12 luni.
 
Reamintim că în luna mai 2021, magistrații Tribunalului Constanța au luat o decizie în procesul în care Primarul Municipiului Constanța a solicitat autorizare pentru desființarea unor lucrări executate, de-a lungul timpului, la chioșcul deținut de SC Dovi Import Export SRL. Tribunalul Constanța a decis să respingă ca nefondat apelul declarat în cauză, reconfirmând astfel hotărârea inițială pronunțată de Judecătoria Constanța.
 
Amintim aici că Judecătoria Constanța a decis, în februarie 2020, să admită acțiunea Primarului Municipiului Constanța. Astfel, se arată în minuta hotărârii că instanța „admite cererea de chemare în judecată (...) Obligă pârâta să aducă la starea iniţială imobilul situat în (...) prin desfiinţarea lucrărilor menţionate în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 95536/05.07.2016, în termen de 4 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, şi anume: schimbare destinaţie imobil existent prin extinderea acestuia pe latura de vest cu terasă în suprafaţă de aproximativ 40 mp realizată din PVC şi geam termopan, acoperită cu carton bituminat şi realizare amenajări interioare şi extindere chioşc pe latura de sud a imobilului“.Așa cum arătam în edițiile anterioare, dosarul civil are numărul 2820/212/2019, iar părți în cauză sunt Primarul Municipiului Constanța, în calitate de reclamant și SC Dovi Import Export SRL, în calitate de pârât.
 
Mai multe detalii despre procesul amintit regăsiți aici:

Proces pentru desființarea lucrărilor de la chioșcul Dovi, din Constanța. Decizia judecătorilor
 

Despre SC Dovi Import Export SRL

 
Compania a fost înființată în anul 1996, având sediul social pe aleea Mălinului nr. 6, din Constanța. Asociați sunt Anica Done – 95% și Maria Done – 5%. Ambele au și calitatea de administrator în firmă. În 2020, firma a raportat 0 salariați, la o cifră de afaceri de 305.049 lei și un profit de 100.907 lei.
 
Conform confidas.ro, Anica Done mai este asociat în Complex Astoria SRL și Dovifree SRL. Maria Done mai apare în Astoria Mamaia SRL, Complex Astoria SRL și Dovifree SRL.
 
 PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Anica Done de la Dovi Import Export a obținut mai multe autorizații de desființare de la primăria Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii