Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:29 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce se construiește Imobil de șase etaje pe bulevardul Aurel Vlaicu. Franc Estate Development a primit undă verde de la mediu

ro

04 Mar, 2021 00:00 2042 Marime text
  • Franc Estate Development SRL a primit avizul de la mediu pentru ridicarea unui bloc de 6 etaje, pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța
  • Blocul va avea funcțiunea de locuințe colective, cu spații comerciale și servicii la parter
  • Autoritatea competentă pentru protecţia mediului Constanța anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare a proiectului imobiliar deținut de Franc Estate Development SRL.

„Nu este necesara efectuarea evaluarii impactului asupra mediului”, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul: „Construire imobil 2S+P+mezanin+6E – locuințe colective cu spații comerciale și servicii la parter, împrejmuire teren și organizare de șantier-cu condiția încadrării în Hmax=27m”, amplasat în municipiul Constanța, b-dul. Aurel Vlaicu nr. 235D, lot 1, județul Constanța.

Titular al proiectului este Franc Estate Development SRL, cu sediul în municipiul Constanța, str. Pescărus nr. 49, județul Constanța.
 

Act de la Primăria Constanța

Primăria municipiului Constanța a emis un Certificat de Urbanism pentru firma Franc Estate Development SRL, care dorește să investească într-un imobil de 6 etaje pe bulevardul Aurel Vlaicu.
Astfel, municipalitatea a emis Certificatul de Urbanism nr. 2785 din data de 7 septembrie 2020, pentru Franc Estate Development SRL, pentru următorul proiect: „ Construire imobil 2S+P+MEZANIN+6E - locuințe colective cu spații comerciale și servicii la parter, împrejmuire teren și organizare de șantier cu condiția încadrării în Hmax = 27 metri”. Investiția urmează să fie ridicată pe bulevardul Aurel Vlaicu, nr. 325D, lot 1, municipiul Constanța.Valabilitatea documentației este de 12 luni.
 

Undă verde de la mediu

Amintim că Franc Estate Development SRL a solicitat de la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța acord de mediu pentru supraetajarea blocului de 8 etaje situat pe strada Cpt. Aviator Alexandru Șerbănescu nr. 3 din municipiul Constanța.

Ulterior, APM Constanța a anunțat publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Modificare de proiect în curs de execuție autorizat cu A.C. nr. 921/12.06.2019 «Construire imobil S+P+8e – locuințe colective și împrejmuire teren» prin compartimentări interioare, refațadizare, amenajare terase circulabile și necirculabile și supraetajare cu un nivel, o singură dată, în suprafață de maximum 20% din suprafața construită desfășurată conform Legii 50/1991, numai după intabularea construcției la stadiul fizic autorizat premergător autorizării, pentru realizare etaj 9 retras, împrejmuire teren și organizare de șantier“, amplasat în Constanța, strada Cpt. Aviator Alexandru Șerbănescu nr. 3.
 

Franc Estate Development SRL, în fișa Registrului Comerțului

Înmatriculată în anul 2015, Franc Estate Development SRL are sediul în municipiul Constanța. Capitalul social subscris, de 800 lei, integral vărsat, este compus din 80 de părți sociale. Valoarea unei părți sociale este de 10 lei.
 
Asociați persoane fizice sunt: Barbă Valentin, cu 32,5% din capitalul social, Mihăilescu Cristian, cu 33,75% din capitalul social, Barba Alexandru, cu 33,75% din capitalul social. Cei trei asociați sunt și administratorii societății, care se ocupă de dezvoltare (promovare) imobiliară.
 
De asemenea, în anul fiscal 2017, firma cu niciun salariat a înregistrat o cifră de afaceri de zero lei și o pierdere de 1.028 lei. Situația financiară pe anul 2018 arată astfel: zero salariați, o cifră de afaceri de zero lei și o pierdere de 941 lei. În 2019, societatea a raportat un singur salariat, la o cifră de afaceri de 20.391 lei, cu o pierdere de 54.139 lei.

Valentin Barbă mai este asociat în firmele ABV Alval General SRL, ABV Intertrade SRL, AB Venture Invest SRL, Hesperis Distribution Group SRL. Mihăilescu Cristian este asociat al societățiilor Franc Construct SRL, Trinity SRL. Alexandru Barbă mai este asociat în societățiile ABV Alval General SRL, AB Venture Invest SRL, Franc Construct SRL, Hesperis Distribution Group SRL
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii