Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:00 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ucraina Atac cu drone de fabricaţie iraniană asupra unui important port de la Marea Neagră

ro

25 Sep, 2022 15:54 1485 Marime text
Ucraina. Foto cu rol ilustrativ: Facebook/Vitalie CojocariOraşul portuar Odesa, din sudul Ucrainei, a fost din nou atacat cu drone de fabricaţie iraniană folosite de forţele ruseşti, au anunţat duminică autorităţile militare ucrainene.

O dronă a fost doborâtă şi nu s-au înregistrat victime, potrivit comandamentului operaţional sud al armatei ucrainene, a cărui purtătoare de cuvânt, Natalia Gumeniuk, a declarat pentru AFP că "este vorba de drone iraniene", conform Agerpres.ro

Acesta a fost al doilea atac rusesc cu drone iraniene în două zile împotriva acestui oraş strategic de la Marea Neagră, după cel care a ucis vineri doi civili, potrivit Ucrainei, şi care a provocat tensiuni între Kiev şi Teheran.

Armata ucraineană a anunţat vineri că a doborât o dronă iraniană Shahed-136 deasupra mării şi o alta, tot de fabricaţie iraniană, Mohajer-6, într-o altă zonă. Bilanţul iniţial al atacului a fost de un mort, dar ulterior a crescut la doi.

Ucraina a anunţat în aceeaşi zi că va "reduce semnificativ" prezenţa diplomatică a Iranului în ţară, ca represalii pentru livrările de drone către Moscova, eliminând acreditarea ambasadorului iranian şi "reducând semnificativ" personalul diplomatic al ambasadei iraniene.

Teheranul a declarat că regretă această decizie 'bazată pe informaţii nefondate transmise de propaganda presei străine'' împotriva Iranului.

 Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii