Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:11 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Tragedie în județul Constanța. Un copil de șase ani a murit după ce a fost mușcat de câini (GALERIE FOTO+VIDEO)

ro

13 Dec, 2021 13:27 10993 Marime text

   
UPDATE 2 

Câinele a fost prins. Se află într-o cușcă. 



UPDATE 1:


Din ultimele informații, se pare că minorul nu a supraviețuit! Apropiații copilului sunt sfâșiați de durere.





Tragicul eveniment a avut loc în localitatea Cotu Văii, județul Constanța.



La fața locului a intervenit un echipaj SMURD B Chirnogeni,  un SMURD C și o ambulanță SAJ B2.



 
Conform primelor informații furnizate de ISU „Dobrogea”, copilul a fost găsit inconștient , cu multiple mușcături de la câini. Se efectuează manevre de resuscitare.





O altă întâmplare tragică de acest gen în județul Constanța 





Amintim că, în data de 04 noiembrie 2021, în jurul orei 11.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un minor, de 3 ani, ar fi fost mușcat de către câinele familiei.




Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un câine din rasa presa canario, înregistrat, care era ținut într-un țarc din curtea locuinței.



Din cercetări a reieșit faptul că, în cursul zilei de astăzi, bunica minorului a intrat în țarc pentru a hrăni câinele, iar în acel moment, copilul s-ar fi strecurat pe lângă aceasta, fiind mușcat de câine.



Copilul a fost transportat la spital unde, din nefericire, a decedat. 



În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, totodată fiind efectuate verificări referitoare la respectarea prevederilor O.U.G. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi.





Oficial de la IPJ Constanța 



Astăzi, în jurul orei 12.50, polițiști din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un minor, de 6 ani, ar fi fost mușcat de către un câine.


Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un câine fără stăpân. 


La fața locului a ajuns și un echipaj al ambulanței, care, din nefericire, a constatat decesul copilului. 


Din primele cercetări a reieșit faptul că, minorul, un băiat de 6 ani, se afla pe stradă, în fața imobilului în care locuiește. 


În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, totodată fiind efectuate verificări referitoare la respectarea prevederilor O.U.G. 55/2002.


Ce spune Primarul localității Albești, Gheorghe Moldovan  
 

Acum am ajuns, eu veneam dinspre Constanța. Eram în dreptul localității 23 august când am fost anunțat că un copil a fost mușcat de câine. Copilul este resuscitat în salvare. Unii spun că copilul a fost mușcat în stradă, alții în curte. Poliția face cercetările de rigoare. 



Copilul face parte dintr-o familie care s-a mutat de puțin timp în comună. Aproximativ un an , un an și jumătate. 



În zona asta locuiesc mai puțini copiii. Copilul mușcat de câine are 6 ani și venea de la școală, din ce știu eu acum. Fratele lui mai mic spune că a fost mușcat în curte. Acum nu știm exact, a declarat primarul localității Cotiu Văii, județul Constanța. Trebui să identificăm câinii , să vedem ai cui sunt. Unul este cipat, altul nu.



Atunci vom putea ști ce s-a întâmplat. 




Și anul asta și anul trecut am avut cel puțin 5-6 acțiuni de castrare a câinilor, de adunarea a lor de pe stradă. Am avut o echipă de medici care au castrat câini.  Cei care au mușcat copilul sunt câini îngrijiți, se vede că sunt ai cuiva. 




Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii