Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:27 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prinşi cu Alba-neagra în Costinești

ro

19 Aug, 2020 12:24 1420 Marime text
  • Cel de la măsuţă, „creierul acţiunii”, supărat şi nervos că mai tot timpul pierde, îi invita şi pe cei din jur să joace.  
 
Ieri seară, ora 21.30, jandarmii Grupării Mobile Constanța au surprins în apropierea Haltei Schitu din staţiunea Costinești, o persoană care învârtea de zor pe o măsuţă, trei pahare metalice.
 
 În interiorul unui pahar a fost găsită o biluţă din burete. În jurul persoanei, un complice care paria sume de bani şi care mai mereu ghicea în ce cutie se aflau biluţele şi astfel intra în posesia banilor.
 
Cel de la măsuţă, „creierul acţiunii”, supărat şi nervos că mai tot timpul pierde, îi invita şi pe cei din jur să joace. Din păcate unii turişti au căzut în plasa acestora, unul dintre ei fiind un tânăr de 23 ani din Bucureşti, care le-a povestit jandarmilor că în cinci minute a lăsat la masă suma de 200 lei.
 
Deschiderea a fost de 10 lei, a câştigat, au trecut la 50 lei şi surpriză, iar a câştigat. Când s-a trecut la 100 lei, acesta a pierdut de fiecare dată. Din fericire pentru el şi-a recuperat întreaga sumă de bani cu ajutorul jandarmilor.
 
Mai trebuie să adăugăm că pe lângă cei doi, se mai adaugă cel puţin un alt „susţinător”, care ”se postează” la mică distanţă de aceștia și dă alarma când în zonă îşi fac apariţia echipajele de ordine publică.
 
De obicei, se amplasează strategic, caută să aibă două căi de scăpare, pentru a putea să dispară cât mai repede. Asupra primului, jandarmii au mai găsit suma de 395 lei.
 
Persoanelor în cauză, jandarmii le-au întocmit actele de constatare pentru fapta de  organizare de jocuri clandestine în scopul obținerii unor venituri.  Cei doi,  în vârstă de 51, respectiv 46 de ani  au fost predați la Poliția Costinești pentru continuarea cercetărilor.
 
Două ore mai târziu, jandarmii au depistat pe faleza Soarelui din Costinești o altă persoană de 44 ani, practicant al aceleași ”meserii”. Asupra acestuia, jandarmii au mai găsit și suma de 275 lei. Și acesta a fost predat polițiștilor pentru continuarea cercetărilor.
 
Pentru a nu fi victimele acestor persoane, Jandarmeria Constanţa recomandă să evitaţi să vă lăsaţi atraşi în astfel de jocuri de noroc neautorizate, care se desfăşoară în plină stradă, sub pretextul unui fals câştig de bani.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii