Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:54 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Momente de neuitat În urmă cu 59 de ani a avut loc prima salvare pe mare cu elicopterul din România

ro

28 Nov, 2022 13:22 1258 Marime text

 Pe 29 noiembrie 1963, echipajul condus de comandantul Constantin Ştefănescu, pilot secund Ion Tudose şi mecanicii de bord Stan Georgescu, Marin Ilie şi Constantin Brănescu realizau prima misiune de salvare pe mare cu elicopterul, din România.

Oficial de la RAS Aeroport Tuzla 

O altfel de misiune

Pe 29 noiembrie 1963, echipajul condus de comandantul Constantin Ştefănescu, pilot secund Ion Tudose şi mecanicii de bord Stan Georgescu, Marin Ilie şi Constantin Brănescu realizau prima misiune de salvare pe mare cu elicopterul, din România.

Datorită curajului si priceperii lor, 22 de marinari au fost salvaţi în ciuda condiţiilor meteo extreme.

Au trecut 59 de ani de atunci şi misiunea de la Gura Portiţei este încă singura de acest gen desfăşurată cu succes în ţara noastră. Din păcate, modul în care zborul de salvare cu elicoptere pe mare a fost şi a rămas reglementat nu încurajează astfel de acţiuni şi nici interesul pentru performanţă sau afaceri de profil.

Citește și: O jumătate de secol de neuitat. Amintiri despre prima misiune de salvare realizată cu elicopterul în România

Pentru a marca acest moment important din istoria aviaţiei, în anul 2013, Şcoala de Supravieţuire pe Mare de la Tuzla a primit numele “Centrul de pregătire Constantin Ştefănescu ”, în cadrul unui moment emoţionant desfăşurat pe Aeroportul Alexandru Podgoreanu, alături de unul dintre piloţii participanţi la misiune, dar şi de rudele membrilor echipajului.
 

„Piloţii au dat dovadă de curaj şi au dus la final misiunea cu succes, iar echipajul navei turce a fost salvat, în ciuda vremii nefavorabile zborului. Ne bucurăm că Aeroportul Tuzla a dorit să ne sprijine şi să ni se alăture pentru a-i pune la loc de cinste pe aceşti bravi piloţi.”, ne-a împărtăşit atunci chiar fiul comandantului Constantin Ştefănescu, binecunoscutul pilot Dan Ştefănescu.


Ulterior, lumea aviaţiei a suferit o pierdere foarte importantă: Dan Ştefănescu, unul dintre cei mai buni piloţi români, cu peste 16.000 ore de zbor şi lider al formaţiei Iacării Acrobaţi, a părăsit această lume pe 26 martie 2022, în urma unui accident aviatic de lângă Strejnic.

Dan Ştefănescu Jr., nepotul comandantului Constantin Ştefănescu şi fiul prietenului Dan Ştefănescu, a moştenit însă pasiunea pentru zbor şi profilul de pilot de excepţie. El continuă cu succes drumul început deja şi se remarcă prin perfomanţe deosebite la concursurile naţionale şi internaţionale de acrobaţie.

Citește și:  MApN, despre pilotul decedat în accidentul aviatic din județul Prahova

Privim cu respect şi recunoştinţă spre trecut şi mulţumim acestei familii şi tuturor numelor mari din aviaţie pentru tot ceea ce ne-au oferit şi pentru ce mai au de arătat; pentru astfel de oameni şi momente, continuăm să sprijinim valorile în care am ales să ne regăsim.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii