Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:56 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Două persoane rănite într-un accident petrecut pe strada Isaccei din municipiul Tulcea

ro

09 Feb, 2023 09:00 1274 Marime text
Accident rutier . foto cu rol ilustrativ: ZIUA de ConstanțaIeri, în jurul orei 21:05, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tulcea au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier în municipiul Tulcea.

Potrivit unui comunicat al IPJ Tulcea, din primele verificări efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, un bărbat de 23 de ani, din municipiul Tulcea, care conducea un autoturism pe strada Isaccei, din municipiu, nu ar fi păstrat  o distanță corespunzătoare față de autoturismul condus de către o femeie, în vârstă de 34 de ani, din localitate, care circula în fața sa, intrând în coliziune față-spate cu acesta, după care a părăsit partea carosabilă.

În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto și a unui pasager din primul autoturism, fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

„Ambii conducători auto au fost testați alcoolscop, rezultând faptul că nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

 În cauză polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, efectuându-se cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Tulcea.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii