Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:47 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doi tineri din județele Galați și Tulcea, reținuți pentru trafic de minori. Ce au stabilit anchetatorii

ro

10 Jun, 2022 16:03 1154 Marime text
Percheziții. Foto: ZIUA de ConstanțaLa data de 9 iunie a.c., în urma documentării activității infracționale a 2 bărbați, cu vârstele de 29, respectiv 17 ani, cu domiciliile în municipiul Brăila, respectiv în comuna Smârdan, județul Tulcea, de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Galați, a fost luată măsura reținerii față de cei doi, pentru 24 de ore, într-o cauză vizând comiterea infracțiunii de trafic de minori.

Potrivit IPJ Galați, în cauză, s-a reținut faptul că cei doi ar fi racolat, prin exercitarea unor manevre de inducere în eroare și profitând de starea de vulnerabilitate, o persoană vătămată minoră, pe care ar fi transportat-o, transferat-o și cazat-o în diferite imobile închiriate în regim hotelier, din municipiile Galați și București, unde ar fi determinat-o la practicarea prostituției, sumele de bani obținute de victimă din această activitate fiind însușite în totalitate de către bărbați.

„Cei doi au fost prezentați, în cursul zilei de astăzi, cu propunere de arestare preventivă, la Tribunalul Galați, instanța de judecată dispunând luarea acestei măsuri, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Galați și al Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați“ - au precizat reprezentanții IPJ Galați.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii