Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:19 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Autoturism în flăcări! Un tânăr și-a aprins țigara și a provocat o explozie (GALERIE FOTO)

ro

28 Feb, 2022 13:23 1586 Marime text
  • În cursul zilei de luni, un autoturism a luat foc în zona pădurii de la Bălănoaia.
 
 O victimă, care a suferit arsuri, a fost preluată de un echipaj de la Ambulanţă.
 
Un tânăr, în vârstă de 24 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce în autoturismul pe care îl conducea s-a produs o explozie, urmată de incendiu. Acesta și-a aprins o țigară, având pe bancheta din spate o butelie și, cel mai probabil din cauza acumulării de gaze, a izbucnit incendiul, potrivit ISU Giurgiu.

Evenimentul a avut loc în urmă cu puțin timp, în zona pădurii din localitatea Bălănoaia.

Pentru că se afla în mers, tânărul a oprit imediat pe partea dreaptă și a ieșit din autoturismul cuprins de flăcări.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SAJ.

Bărbatul, care a suferit arsuri la nivelul feței și al brațelor, a fost preluat de o ambulanță SAJ și transportat la spital.

Autoturismul a ars în proporție de 80%.





Foto ISU Giurgiu
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii