Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:46 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ambulanţă în misiune implicată într-un accident rutier în lanţ în municipiul Galaţi (GALERIE FOTO)

ro

24 Dec, 2022 08:55 1450 Marime text
Accident. Foto: IPJ GalaţiO ambulanţă în misiune a fost implicată într-un carambol rutier în municipiul Galaţi. În urma impactului ambulanţa s-a răsturnat. 

Potrivit IPJ Galaţi la data de 23 decembrie 2022, la ora 15:41, Poliția Galați a fost sesizată prin Apel Unic de Urgență 112, cu privire la faptul că la intersecția dintre bulevardul George Coșbuc cu strada Tecuci, din municipiul Galați, a avut loc un eveniment rutier.

„Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați, care au ajuns în scurt timp la fața locului, au stabilit faptul că un bărbat cu vârsta de 57 de ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tecuci, dinspre strada Nae Leonard, a pătruns în intersecția cu bulevardul George Coșbuc și a lovit lateral dreapta cu partea din față o autospecială din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Galați, care era condusă de un bărbat, cu vârsta de 38 de ani, și care se deplasa pe acest bulevard având în funcțiune sistemul acustic și luminos în funcțiune, dinspre strada Basarabiei către strada Brăilei.

În urma impactului, ambulanța s-a răsturnat și a fost proiectată într-un autoturism, condus de un bărbat, cu vârsta de 30 de ani, care a fost împins în spate într-un alt autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 54 de ani, ambii fiind opriți pe banda numărul 2 a bulevardului George Coșbuc, la culoarea roșie a semaforului, pe sensul opus de mers.

Totodată, ambulanța a intrat în coliziune și cu un autobuz, condus de un bărbat cu vârsta de 47 de ani, oprit la culoarea roșie a semaforului, pe banda 1 a bulevardului George Coșbuc“ - au mai precizat reprezentanţii IPJ Galaţi.


A rezultat vătămarea corporală ușoară a asistentului de pe autospeciala de la Ambulanță, un bărbat cu vârsta de 24 de ani, aflat pasager pe locul din dreapta. A fost transportat la spital pentru investigații medicale de specialitate.

„Conducătorii auto au fost testați alcoolscop, rezultatul fiind negativ în toate cele 5 cazuri.

În cauză a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc acest eveniment“ - au mai precizat reprezentanţii IPJ Galaţi.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii