Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:59 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acțiuni pentru prevenirea furturilor, în Eforie

ro

07 Aug, 2022 14:54 977 Marime text


La data de 7 august a.c., polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au continuat seria activităților informativ-preventive pe litoralul românesc. De aceasta dată a fost avută în vedere stațiunea Eforie.

Astfel, polițiștii au luat legătura atât cu administratorii teraselor, restaurantelor și spațiilor de cazare din stațiune, cât și cu personalul angajat al acestora, cărora le-au prezentat sfaturi și recomandări necesare prevenirii furturilor din camerele de hotel și din autovehicule.

Totodată, aspecte legate de cauzele generatoare ale infracțiunilor specifice sezonului estival (furturi de pe plajă, din camere de hotel, dispariții de minori) precum și cele legate de riscurile asociate consumului de substanțe interzise, au fost promovate și în rândul turiștilor aflați în stațiune.

Acțiunile polițiștilor au drept scop creșterea gradului de siguranță al turiștilor precum și conștientizarea acestora cu privire la adoptarea măsurilor necesare prevenirii victimizării lor.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii