Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:31 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acțiune de control în stații, triaje de cale ferată și trenuri de călători. Au fost aplicate mai multe amenzi

ro

19 Mar, 2023 10:48 806 Marime text
Foto: Poliția RomânăÎn perioada 10 – 16 martie a.c., polițiștii de la transporturi au desfășurat, la nivel național, acțiuni pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică din domeniul transporturilor aeriene, navale și feroviare, precum și pentru combaterea fenomenului infracțional și contravențional.
 
Potrivit Poliției Române, activitățile au vizat menținerea ordinii și siguranței publice, prevenirea furturilor de la călători și combaterea faptelor cu violență, combaterea călătoriei frauduloase, prevenirea accidentelor la trecerile la nivel cu calea ferată, prevenirea furturilor de la infrastructura feroviară și din vagoanele de marfă, verificarea respectării legislației privind transportul de persoane în regim de taxi și rent-a-car, depistarea transporturilor ilegale de material lemnos, prevenirea și combaterea braconajului piscicol.
 
Au fost efectuate verificări în 164 de stații și triaje de cale ferată și 533 de trenuri de călători. Au fost legitimate 1.044 de persoane, fiind aplicate 293 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 78.310 lei.
 
Astfel, au fost depistați 6 urmăriți, 11 minori lipsiți de supraveghere și 3 persoane care apelau la mila publicului, fiind verificate 25 de obiective de pază și 2 agenți economici.
 
De asemenea, au fost controlate 33 de autovehicule, verificate 26 de nave/ambarcațiuni și 29 de permise de pescuit, reținute 3 permise de conducere și 5 certificate de înmatriculare, fiind indisponibilizate articole de îmbrăcăminte și încălțăminte în valoare de 93.000 de lei.
 
Polițiștii au constatat 50 de infracțiuni, fiind cercetate în cadrul dosarelor penale 64 de persoane.
 
Exemple:
 
1. La data de 12 martie a.c., polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Galați – Postul de Poliție Transporturi Navale Brăila și Postul de Poliție Transporturi Navale Gropeni au identificat un ponton plutitor în zona km. 176, pe malul stâng al fluviului Dunărea, la care erau acostate mai multe ambarcațiuni de agrement. 
 
În urma verificărilor, proprietarul pontonului, un bărbat, de 47 de ani, din municipiul Brăila, a declarat că în perioada anilor 2021-2023, a construit și amplasat pe malul stâng, în albia minoră a fluviului Dunărea, zona km 176, un ponton, care are ca obiect acostarea ambarcațiunilor de agrement care aparțin persoanelor din municipiul Brăila, județul Brăila, fără a deține aviz și autorizație de gospodărire a apelor emise de Administrația Națională Apele Române. 
 
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de executarea, modificarea  sau extinderea de lucrări, construcții ori instalații pe ape sau care au legătură cu apele, fără avizul legal ori fără notificarea unei astfel de lucrări.
 
2. La data de 11 martie a.c. polițiștii Secției Regionale de Polițe Transporturi Timișoara – Biroul de Investigare a Fraudelor au desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile și punerea în circulație a unor produse contrafăcute în județul Timiș, în urma căreia au fost identificate două persoane fizice autorizate, care expuneau spre vânzare produse textile, haine și încălțăminte ce purtau însemnele mai multor mărci înregistrate, susceptibile a fi contrafăcute.
 
Au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri care purtau însemnele unor mărci, respectiv 146 de perechi încălțăminte, 207 bluze, 145 de pantaloni și 10 geci, în valoare de aproximativ 93.000 de lei.
 
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.
 
3.       La data de 13 martie a.c. polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj Napoca – Biroul de Investigații Criminale au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară în municipiul Cluj Napoca și în municipiul Oradea, în dosare penale privind infracțiunea de distrugere prin aplicarea de desene stil graffiti pe vagoanele trenurilor de călători și de marfă aflate în circulație.
 
Activitatea infracțională a persoanelor a fost documentată în perioada mai 2021 – februarie 2023, în mai multe dosare penale în care sunt vizate persoane cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani, cu suportul de specialitate a Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Cluj Napoca.  
 
În urma perchezițiilor desfășurate, 4 persoane au fost conduse la sediul unităților de poliție, în vederea audierilor.
Prejudiciul total în aceste cauze este de peste 250.000 de lei, iar pentru îndepărtarea desenelor și rescrierea numerelor de identificare și a datelor necesare pentru exploatarea vagoanelor în conformitate cu legislația de specialitate în vigoare a fost necesară retragerea din circulație a vagoanelor respective.
 
Activitățile au fost coordonate de procurori din cadrul parchetelor de pe lângă judecătoriile Cluj Napoca, respectiv Huedin, fiind executate cu sprijinul jandarmilor din cadrul inspectoratelor de jandarmi județene Cluj și Bihor.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii