Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:01 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

735 de sancțiuni contravenționale, aplicate conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state (GALERIE FOTO)

ro

18 Apr, 2022 14:36 766 Marime text
Amenzi aplicate de polițiști. Foto: Poliția RomânăPolițiștii de la rutieră au derulat în perioada 13 – 14 aprilie a.c., la nivel național, o acțiune pentru verificarea respectării legislației rutiere de către conducătorii de autovehicule înmatriculate în alte state și de autoplatforme destinate transportului de vehicule.

Potrivit unui comunicat al Poliției Române, au fost verificate 16.196 de autovehicule, dintre care 3.705 autovehicule înmatriculate în alte state și 619 autoplatforme destinate transportului de vehicule.

De asemenea, au fost aplicate 9.700 de sancțiuni contravenționale, dintre care 9.386 pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

„Din totalul acestora, 735 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state și 110 conducătorilor autoplatformelor destinate transportului de vehicule.

Totodată, la nivel național, au fost reținute 891 de permise de conducere, dintre care 63 conducătorilor de autovehicule înmatriculate în alte state și 2 conducătorilor de autoplatforme destinate transportului de vehicule.

Tot în cadrul acțiunii, au fost retrase 412 certificate de înmatriculare, dintre care 47 conducătorilor de autovehicule înmatriculate în alte state și 9 conducătorilor de autoplatforme destinate transportului de vehicule.

Din totalul certificatelor de înmatriculare retrase, 125 au fost pentru lipsa inspecției tehnice periodice și 50 pentru lipsa asigurării de răspundere civilă auto, pentru pagube produse terților, prin accidente de circulație.

De asemenea, au fost constatate 108 infracțiuni, dintre care 14 săvârșite de către conducătorii autovehiculelor înmatriculate în alte state“ - au mai precizat polițiștii .

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii