Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:06 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

18 transporturi de cocaină din America Latină către Australia Trei constănţeni, condamnaţi definitiv de Curtea Supremă

ro

27 Jun, 2014 00:00 3239 Marime text
Trei constănţeni acuzaţi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) că făceau parte dintr-o presupusă grupare infracţională, care acţiona încă din anul 1995, au fost condamnaţi definitiv. Cei trei ar fi organizat, susţin cei de la DIICOT, cel puţin 18 transporturi de cocaină din America Latină către Australia, în schimbul a peste un milion de dolari. Revenind la condamnare, ieri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a redus pedeapsa aplicată lui Vasile Tiba de Curtea de Apel Constanţa, de la 13 ani la 11 ani de închisoare. Mai departe, judecătorii Curţii Supreme au redus şi pedeapsa aplicată Virginiei Laura Koshiba, de la zece ani, la şapte ani de închisoare. Tot Înalta Curtea a redus pedeapsa aplicată lui Alexandru Mihai Zainea, de la zece ani, la şapte ani de închisoare. La Constanţa, Tiba a fost condamnat pentru organizare de trafic de droguri de mare risc, iar Koshiba şi Zainea, pentru instigare la trafic de droguri de mare risc.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii