Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:55 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial S-a dat ceasul înapoi cu 50 de ani în SUA

ro

27 Jun, 2022 00:00 1527 Marime text
  • Este un pas în spate în democrație pe care îl fac anumite state americane prin transpunerea în lega statală a interzicerii sau restricționării avortului
 
Nu știu cât de mult s-a propagat încă informația care a împărțit SUA în două. Este vorba de recenta decizie a Curții Supreme care a dus la abrogarea dreptului constituțional la avort.
 
Curtea Supremă anulează hotărârea istorică Roe vs. Wade, ceea ce înseamnă dreptul la avort nu va mai fi considerat un drept constituțional, fiecare stat putând acum să decidă dacă interzice, limitează sau permite această procedură. Prin decizia de astăzi, SUA revine la situația dinainte de 1973, când fiecare stat era liber să interzică sau să autorizeze avorturile.
 
Specialiștii vorbesc de faptul că jumătate din statele americane vor avea restricții sau interdicții în ceea ce privește avortul, fiind deja în lucru sau adoptate legi în asens sens. Printre statele care deja adoptă o politică anti-avort se numără Arkansas, Idaho, Kentucky, Louisiana, Mississippi, Missouri, Dakota de Nord, Dakota de Sus, Utah, Tenessee, Texas, Oklahome și Wyoming.
 
Vorbim de state conservatoare, care vor împiedica femeia să aleagă o cale sigură de a întrerupe o sarcină.
 
O sarcină este o binecuvântare, într-adevăr, dar există situații când femeia consideră că nu este pregătită, sarcina a fost una care s-a ivit în situații extreme (viol, abuz, sănătatea femeii etc.), sau pur și simplu este alegerea ei să nu își întemeieze o familie.
 
Specialiștii vorbesc deja de riscuri mari prin avoturi la „negru”. Ne amintim, așadar, de perioada comunistă, când femeile mureau pe mese metalice făcând avort. Avortul era ilegal în perioada aceea.
 
Este un pas în spate în democrație pe care îl fac anumite state americane prin transpunerea în lega statală a interzicerii sau restricționării avortului. Acest val american anti-avort va ajunge, negreșit, și în Europa, iar organizațiile pro-viață extremiste se vor hrăni negreșit din acest pocal.
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 



Citește și:

Curtea Supremă a Statelor Unite a revocat dreptul femeilor la avort

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii