Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:40 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Casa Domnului, incubator de afaceri?!? Mănăstirea ctitorită de ÎPS Teodosie la Dorna Arini, condusă de stareţă şi de administrator (galerie foto+video)

ro

02 Sep, 2015 00:00 45792 Marime text
Locul de refugiu al Înaltpreasfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, ctitoria sa de la Dorna Arini, Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului“, este cu adevărat un spaţiu unde uiţi de lume. Mai bine zis, un loc unde uiţi că în lume există sărăcie, că există ţări unde sute de copii mor pe capete pentru că nu au nici măcar apă. Iar asta pentru că bunăstarea este cuvântul de ordine care domneşte în… lăcaşul Domnului.
 
Povestea tumultoasă a mănăstirii de la Dorna Arini, judeţul Suceava, începe în anul 1999, cu doi ani înainte ca Teodosie să devină înaltul prelat al Tomisului. La acea dată, Teodosie Petrescu a primit de la părinţii săi drept moştenire aproape un hectar de teren, deşi înaltele feţe bisericeşti nu pot deţine averi personale, întrucât au depus un jurământ de sărăcie. Astfel, terenul dobândit de Teodosie a fost donat, urmând ca tot el să ctitorească aici o mănăstire cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului“.

Donaţii (mult prea) generoase pentru ÎPS Teodosie


Banii pentru ridicarea lăcaşului de cult au provenit din donaţii. Iar acestea au fost atât de generoase încât, începând cu anul 2003, afacerile mănăstirii s-au extins prin construirea unui hotel cu cinci etaje, a unui pavilion administrativ aferent hotelului, dar şi a altor spaţii, inclusiv prin achiziţionarea altor 20 de hectare de teren din împrejurimi. În 2010, printr-un act de schimb, mănăstirea din Dorna Arini i-a cedat lui ÎPS Teodosie un hotel, doua case şi 19 hectare de teren. Măicuţele au rămas cu biserica, chiliile, clopotniţa şi jumătate de hectar de fâneaţă. Spre finalul contractului de schimb este descrisă vag şi soarta bunurilor cedate lui ÎPS Teodosie. Potrivit acestuia, imobilele vor constitui activul patrimonial al viitoarei fundaţii „Sfinţii Procopie şi Elisabeta“, pentru care s-a făcut rezervare de nume la Ministerul Justiţiei. Fundaţia va avea ca obiectiv „sprijinirea amenajării şi dezvoltării Aşezământului Monahal Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului“, adică exact a mănăstirii care tocmai a renunţat la acest patrimoniu.

Citeşte şi

Cuviosul Teodosie a încălcat jurământul de sărăcie. A pus stăpânire peste proprietăţile mănăstirii.
 
Despre ridicarea mănăstirii de la Dorna Arini, Ionela Mustaţă, soţia fostului protoiereu de Băneasa, Marius Mustaţă, a făcut mai multe dezvăluiri în anul 2007. Din spusele ei, soţul său ar fi fost obligat de ÎPS Teodosie să trimită oameni la muncă şi să-i plătească din fondurile Protoieriei, toate acestea pentru înălţarea impunătorului lăcaş de la Dorna Arini. Este vorba de ridicarea de către Teodosie a Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului“ de la Dorna Arini. Pavaje de marmură, bai cu jacuzzi, căzi ovale, fântâni arteziene. Lux care nu are nimic de-a face cu smerenia şi sărăcia monahală. Ridicarea lăcaşului a costat 4 milioane de euro.

Citeşte şi

„Teodosie minte!“

Ctitoria nouă a lui Teodosie, mai mare decât catedrala de la Suceava 

Ziarul Obiectiv de Suceava nota, în urmă cu o lună, că tot în incinta mănăstirii de la Dorna Arini urmează să fie ridicată una dintre cele mai impozante edificii religioase creştin-ortodoxe din Bucovina - Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril“, ctitorită de ÎPS Teodosie Snagoveanul. „Noul monument religios va avea o arie construită de 615 metri pătraţi, cu o suprafaţă utilă de 492 de metri pătraţi. Dimensiunile la exterior vor fi de 40 pe 30 de metri, iar înălţimea la vârf va fi de 38 de metri. Spre comparaţie, marea catedrală de la Suceava are următoarele dimensiuni exterioare: 65 pe 20 de metri şi înălţimea de 70 de metri. Lucrările la biserica din Dorna Arini sunt realizate de firma General Construct şi s-ar putea încheia în doi ani. Este «o ofrandă adusă lui Dumnezeu şi în folosul celor care vor veni aici», spune ÎPS Teodosie Snagoveanul, ctitor al aşezământului religios şi om al locului“, notează Obiectivdesuceava.ro, într-un material din 13 iulie.

Pelerinaj… la SPA

Cum arată în prezent… aşezământul monahal din apropiere de Vatra Dornei puteţi vedea din imaginile alăturate care, credem noi, fac mai mult decât 1.000 de cuvinte. O mănăstire unde, în loc de chilii şi arhondarice, găsim hoteluri şi SPA-uri, baze de tratament, şi unde camerele sunt dotate cu pat matrimonial… Mai mult, la o simplă căutare pe Internet, găsim o mulţime de site-uri ale agenţiilor de turism sau de rezervări online, aşadar, ne găsim la un click distanţă de cazare în regim hotelier la mănăstire. Un site ne arată căBaza de Tratament Procopie şi Elisabeta*** este situată în satul Gheorghiţeni, comuna Dorna Arini, la 5 km de Vatra Dornei“, în timp ce altul ne îmbie cu oferta; „Baza de Odihnă şi Tratament Recuperator Hotel Procopie şi Elisabeta este un complex hotelier cu bază de tratament ce oferă atât condiţii optime de cazare şi relaxare, cât şi servicii de tratament, recuperare şi organizări diverse evenimente. Hotelul pune la dispoziţia turiştilor o capacitate de cazare de 60 de locuri structurate pe camere double matrimonial, twin şi camere ocupare single, acestea fiind dotate la standarde de 3*, cu mobilier modern în stil clasic, baie proprie cu cadă sau duş, încălzire centrală, Internet wireless, televiziune LCD, frigider-minibar, telefon, lift. Baza de tratament şi relaxare proprie pune la dispoziţia turiştilor proceduri după cum urmează: hidroterapie în ozon şi diatermia, băi cu plante“. Hotelul funcţionează pe Fundaţia „Sfinţii Procopie şi Elisabeta“, director general fiind Lia Bălaiu, după cum se arată pe site-ul turismmedical.ro. Aici, preţurile pentru o cameră, pe noapte, sunt cuprinse între 135 şi 180 de lei, cu micul dejun inclus.


Teodosie Petrescu, fondator alături de rude

În calendarul ortodox, nu exista nicio sărbătoare care să reunească numele celor doi sfinţi, Procopie şi Elisabeta. Ele se regăsesc însă în certificatul de naştere al lui Teodosie, în dreptul mamei şi al tatălui. Potrivit Registrului fundaţiilor, asociaţi/fondatori ai fundaţiei sunt „Petrescu Teodosie, Petrescu Raluca, Petrescu Anuţa, Popa Viorica, Meran Valeria, Schipor Georgeta Manuela, Schmidt Gianina-Ersilia, Forfotă Sabina, Bădiliţă Rodica Mirela, Petrescu Nicon, Petrescu Iulian şi Porcu Minodora“. Asociaţia este înregistrată în judeţul Suceava la 6 iulie 2010. Tot din Registrul fundaţiilor, în ceea ce priveşte Consiliul Director, aflăm următoarele date: „Art. 35 din statut - organul de conducere şi administrare al fundaţiei este Consiliul Director, format din 12 membri numiţi prin prezentul statut astfel: preşedinte - Forfotă Sabina; preşedinte onorific - Î.P.S. Petrescu Teodosie - arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului; vicepreşedinte - Petrescu Nicon, vicepreşedinte - Meran Valeria, membri - Petrescu Raluca, Popa Viorica, Petrescu Anuţa, Schipor Georgeta“. Scopul fundaţiei: „Modificarea art. 7 din statutul fundaţiei, care va avea următorul cuprins - Scopul înfiinţării fundaţiei «Sfinţii Procopie şi Elisabeta», aşa cum este prevăzut de art. 5 din prezentul statut, nu va putea fi schimbat pentru niciun motiv; art. 2.1: se completează statutul fundaţiei, în sensul că, la art. 6, după litera «m», se va introduce o nouă literă, care va avea următorul cuprins: «n. va desfăşura activităţi turistice, de cazare, alimentaţie şi alte servicii specifice», iar art. 2.2, la art. 6, după litera «a», se va introduce o nouă literă, cu următorul cuprins“ o. va înfiinţa instituţii de învăţământ de orice nivel, cu respectarea legislaţiei în materie“.

Turism Dorna Arini, încă o firmă cu profit

Mai mult chiar, potrivit datelor de la Registrul Comerţului, la această adresă, Dorna Arini, sat Gheorghiţeni nr. 108, funcţionează mai multe societăţi, despre care vom vorbi în cele ce urmează. Una dintre ele este SC Turism Dorna Arini SRL, înfiinţată în anul 2012. Firma, funcţionează aici în baza Contractului de comodat nr. 1. din data 1.03.2012, emis de Fundaţia Procopie şi Elisabeta - Turism Dorna Arini SRL. Având un capital social de 200 de lei, firma, cu Viorica Antonescu asociat şi administrator unic, are ca obiect principal de activitate „facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată“. La înfiinţare, în 2012, administrator era însă o anume Lenuţa Bălaiu, funcţie din care a fost revocată la 13 ianuarie 2015. La finele anului în 2013, firma raporta o cifră de afaceri de 139.040 de lei, un profit de 22.412 lei şi 12 angajaţi.

Teodosie Petrescu, administrator. Arhiepiscopia Tomisului, asociat majoritar

O altă firmă care funcţionează în incinta Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului“ de la Dorna Arini este SC Casa Elisabeta SRL, înfiinţată în anul 2005. De la fondare, firma funcţionează, în baza unui contract de comodat, în „camera E“. Asociaţi persoane juridice în firmă sunt Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului“, reprezentată de Mareta Badea, deţinând o parte socială şi o cotă de participare de 5%, şi Arhiepiscopia Tomisului, reprezentată de Teodosie Petrescu (ÎPS Teodosie), născut la 12.12.1955, deţinând 19 părţi sociale şi o cotă de participare de 95%. În calitate de administrator al SC Casa Elisabeta SRL apare acelaşi Teodosie Petrescu. Firma are ca obiect principal de activitate „alte servicii de cazare - agroturism“. Firma a fost înfiinţată însă de o anume Elena Borsuc (sau Borşuc), în 2006. Din Monitorul Oficial aflăm că în firmă a fost cooptat al doilea administrator, în persoana lui Dumitru Talpău. Atât acesta, cât şi Elena Borsuc au domiciliul la adresa mănăstirii. Pe 15 septembrie 2009, potrivit datelor din MO nr. 6025 din 23 noiembrie 2009, părţile sociale au fost cedate către entităţile care deţin şi astăzi controlul asupra firmei (Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului“, reprezentată de Mareta Badea, şi Arhiepiscopia Tomisului, reprezentată de Teodosie Petrescu), revocându-se totodată din funcţia de administratori ai societăţii Borsuc şi Talpău, cu menţiunea că „administrator cu puteri depline al societăţii va fi Petrescu Teodosie“.
 
Amintim că arhiepiscopul Tomisului s-a aflat o vreme şi în atenţia procurorilor DNA. La finele anului trecut, a scăpat de cercetarea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, fiind scos de sub urmările penală în dosarul în care a fost suspectat de luare de mită şi instigare la fals intelectual. „Donaţiile primite au fost interpretate ca mită. Pentru aceste donaţii a fost tăiată factură şi chitanţă“, a spus Teodosie Petrescu. Pe data de 12 septembrie, DNA a anunţat că, „în cursul lunii martie 2009, suspectul Petrescu Teodosie, în calitate de decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa şi arhiepiscop al Tomisului, a primit de la o persoană denunţătoare suma de 850 de euro prin intermediul suspectului Chiriluţă Bogdan Florin, inspector de protocol la aceeaşi arhiepiscopie, precum şi promisiunea unui împrumut în cuantum de 5.000 de euro, pentru ca, în schimb, să faciliteze înscrierea persoanei denunţătoare ca student în cadrul facultăţii şi hirotonisirea ca preot“.

Citeşte şi

DNA: IPS Teodosie, urmărit penal pentru fapte de corupţie 
 
Nu a fost însă pentru prima dată când înaltul prelat al Tomisului intra sub lupa legii. Arhiepiscopia Tomisului a avut sechestru asigurător impus de Fisc din pricina unei datorii de peste 3.600.000 de lei (36 de miliarde de lei vechi), bani de care însă Teodosie a făcut rost în doar câteva luni.

Casa Elisabeta şi Casa Procopie

Ei bine, dacă există Casa Elisabeta, nu putea să nu existe şi Casa Procopie… Astfel, avem firma Casa Procopie SRL, înfiinţată tot în 2005 de către Veronica Popovici. În anul 2006, conform datelor din Monitorul Oficial nr. 2428, Dumitru Talpău a fost numit ca administrator al firmei, calitate din care a fost revocat în 2007. În locul său a fost numit administrator Gheorghe Iacob, care a ocupat această funcţie până în 9 august 2011, când Violeta Popovici a rămas unic asociat şi administrator. Tot atunci s-a decis şi închiderea Complexului Turistic AMD (cazare şi servire masă) din incinta mănăstirii.


Locatar la mănăstire, cu stofă de afacerist 

Acest Dumitru Talpău, născut în 1977, la Bacău, şi având domiciliul la aceeaşi adresă cu cea a mănăstirii, are, de altfel, mai multe afaceri. Astfel, potrivit datelor de la Registrul Comerţului, consultat la 1 septembrie 2015, vedem că Talpău este asociat şi în firma La Vultur SRL, care şi-a reluat activitatea din 2009, în Cosmocel Telecom SRL (radiată), Gsm & Data Mobile SRL (în lichidare), Talpău Dumitru Întreprindere Individuală (întrerupere temporară de activitate) şi Vânzări Directe SRL, înfiinţată anul acesta. El apare ca administrator şi în alte firme radiate, precum Millefolium SRL sau Roua Florilor SRL, care apar cu sediul în Gheorghiţeni.

Afacere mutată de la mănăstire la Eforie Nord

O altă societate care, cel puţin la înfiinţare, a avut sediul în incinta mănăstirii este SC Centrul de Diagnostic şi Tratament Recuperator Dorna Arinii SRL, firmă înfiinţată în 2012 de Georgeta Iliuş şi administrată de Ionica Ciortan. Firma avea ca activitate principală „activităţi de asistenţă medicală specializată“. Firma a fost redenumită recent în Centrul De Medicină Integrativă Marea Neagră SRL, iar în luna aprilie a fost radiată de la Oficiul Registrului Comerţului Suceava şi reînfiinţată la Constanţa. Mai exact, Centrul De Medicină Integrativă Marea Neagră SRL (fostă SC Centrul de Diagnostic şi Tratament Recuperator Dorna Arinii SRL) are sediul la Eforie Nord, unde funcţionează în baza unui contract de comodat, din data 17.03.2015, emis de Iowemed SA, după cum arată Registrul Comerţului. Aceleaşi femei ai calităţile de asociat unic, respectiv administrator al firmei, care are acum obiect de activitate „activităţi de asistenţă medicală specializată“.

Mănăstire cu administrator?!

Totuşi, intrând pe site-ul mănăstirii, vedem că mănăstirea are nu doar maică stareţă, ci şi administrator. Astfel, Gheorghe Iacob, cel care a fost administrator la Casa Elisabeta SRL, apare în calitate de administrator pe site-ul mănăstirii. De altfel, lăcaşul de cult are mai multe site-uri. Dacă ajungem pe dorina-arini.ro, vedem cum pe prima pagină suntem invitaţi pe un site de rezervare, unde ne este prezentat Complexul Turistic Casa Pelerinului. La număr de contact apare acelaşi Gheorghe Iacob. Pentru 80 de lei pe zi (35 de lei preţ single), pelerinii pot rămâne peste noapte într-una dintre cele 27 de camere duble (sau triple) matrimoniale, cu baie în cameră. Camerele spaţioase sunt dotate cu mobilier din lemn masiv.

 



„Arhondarice“ cu Wi-Fi şi TV, în incinta complexului SPA

Tot la adresa mănăstirii mai există şi Complex & Spa Dorna Arini ***. De pe un site de rezervare aflăm că această unitate funcţionează „ pe proprietatea Mânăstirii Acoperământul Maicii Domnului din Dorna Arini, la 5 km de pârtiile de schi din Vatra Dornei.“ „Complex & Spa Dorna Arini oferă camere cu Wi-Fi gratuit și mobilier din lemn masiv. Fiecare cameră are TV cu ecran plat, frigider și vedere la natura înconjurătoare. Hotelul oferă un serviciu de transfer. Pentru divertismentul oaspeților, sala de jocuri include tenis de masă“, se arată pe site.

Lăsând la o parte informaţiile de natură profană legate de Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului“, mănăstirea şi… complexurile de cazare din jur sunt amplasate pe un tărâm cu adevărat binecuvântat de Dumnezeu. Vă invităm aşadar să vedeţi cum arată colţul din Bucovina unde ÎPS Todosie şi-a revărsat toată blagoslovirea.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Alexandru 19 Jun, 2018 10:44 Sunt vremurile de pe urma Asa scrie si la cartile sfinte Cine suntem noi sa judecam preotii Ei au depus un juramant in fata lui Dzeu Sa ne vedem de ale noastre
  • liliana slavu 13 Jul, 2016 14:26 am citit dar cum poti fi de acord cu asa ceva,nu mai exista rusine,mai spunem ca e dumnezeu rau cu noi,iata de ce este asa sint atitia nevoiasi de ce nu spune ca din donatii poata sa construiasca cite o camera sa le dea sa aiba unde sta,pentru ce mergem la o manastire sa ne facem masaje sa ne facem baie in jacuzzi, daca facem aceste lucruri acolo la un loc sfint ,atunci cind mergem in concedii unde mai mergem,rusine ROMANIA
  • florina 16 Jun, 2016 10:36 Trebuie scris in fiecare zi realitatile imbogatirii preotilor! Smerenia si ascultarea poruncilor despre modestie devine hilara in biserci! Ce face mai marele Bisericii?