Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:40 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spectacole semnate de mari regizori români, la Festivalul Internaţional de Teatru „Miturile Cetăţii” (galerie foto)

ro

27 Jun, 2019 06:13 3299 Marime text

În această perioadă se desfășoară la Constanța cea de-a IV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru „Miturile Cetății”, eveniment organizat de Teatrul de Stat Constanța și de Consiliul Județean Constanța.

Festivalul Internaţional de Teatru „Miturile Cetății” este o continuare a „Serilor de teatru antic” inițiate în anii ’70 de bine-cunoscutul regizor Silviu Purcărete. Ediția de anul acesta are în program producții teatrale ale marilor regizori din România, spectacole pe texte clasice și contemporane, o parte din ele abordând, sub o formă sau alta, temele mitologice şi evoluţia lor de-a lungul timpului.

În cele 11 zile de festival au fost programate peste 30 de producții, în patru spații de joc: Teatrul de Stat Constanța, Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluţul de Mare”, Piața Ovidiu.

Spectacolele prezentate în cadrul festivalului sunt producții realizate de regizori precum Silviu Purcărete, Andrei Serban, Victor Ioan Frunză, Alexandru Dabija, Alexander Hausvater, Alexa Visarion, Vlad Massaci, Felix Alexa, Cristi Juncu, Claudiu Goga, Vlad Cristache, Alexandru Mâzgăreanu, Andrei Măjeri, Radu Iacoban, Eugen Jebeleanu și mulți alții.

Aseară, pe scena Teatrului de Stat, regizorul Victor Ioan Frunză a fost prezent în festival cu producția „A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare, spectacol realizat la Teatrul Metropolis București.

Tot ieri, dar pe scena Teatrului de Operă și Balet „Oleg Danovski”, regizorul Silviu Purcărete a fost prezent în festival cu producția „Așteptându-l pe Godot” de Samuel Beckett, spectacol realizat la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu.

Încă patru seri de festival

Astă-seară, de la ora 19, regizorul Alexandru Dabija va fi prezent în festival cu producția „Salba Dracului” după Vasile Alecsandri, spectacol realizat la Teatrul „Fani Tardini” Galați (se va juca la Teatrul de Stat Constanța Joi,

Regizorul Cristi Juncu va fi prezent în festival cu producția „Navigatorul” de Conor McPherson, spectacol realizat la Teatrul Național Târgu-Mureș, Compania „Liviu Rebreanu” (se va juca la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” joi, 27 iunie 2019, ora 19:00).

Regizorul Claudiu Goga va fi prezent în festival cu producția ESCU de Tudor Mușatescu, spectacol realizat la Teatrul „Regina Maria” Oradea (se va juca la Teatrul de Stat Constanța vineri, 28 iunie 2019, ora 19:00)

 Regizorul Vlad Cristache va fi prezent în festival cu producția „American Buffalo” de David Mamet, spectacol realizat la Teatrul „Jean Bart” Tulcea (se va juca vineri, 28 iunie 2019 și sâmbătă 29 iunie 2019 de la ora 19:09 la Teatrul pentru copii și tineret „Căluțul de mare”) 

Regizorul Alexander Hausvater va fi prezent în festival cu producția „Experimentul P” după Radu Dragomirescu, spectacol realizat la Teatrul „Alexandru Davila”, Pitești (spectacolul se va juca sâmbătă, 29 iunie 2019, ora 19:00 la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”)

Regizorul Radu Iacoban va fi prezent în festival cu producția „Lecția” de Eugène Ionesco, realizată la Teatrul Mic, București (se va juca sâmbătă, 29 iunie 2019, ora 19:00 la Teatrul de Stat Constanța)

Regizorul Eugen Jebeleanu va fi prezent în festival cu producția „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba” de Yann Verburgh, coproducție teatrală internațională: ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti și Compagnie des Ogres, Franța (spectacolul se va juca duminică, 30 iunie 2019, ora 19:00 la 19:00 Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”)

Regizorul Vlad Massaci va fi prezent în festival cu producția „Billy Șchiopul” de Martin McDonagh, producție realizată la Teatrul de Stat Constanța (se va juca duminică, 30 iunie 2019, ora 19:00, la Teatrul de Stat Constanța).  

Biletele pentru evenimentele desfășurate la Teatrul de Stat Constanţa, Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” și Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluţul de Mare” se pot achiziționa online, de pe platforma www.mystage.ro, dar și de la agenția de bilete a Teatrului de Stat Constanța.

Spectacolele din Piața Ovidiu, și recitalul de la Muzeul Național de Artă, programat vineri, 28 iunie, de la ora 17,30 („Domnul și frate Eminescu”, recital Constantin Chiriac) au intrarea liberă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii