Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:54 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Petre Frangopol, nume de seamă al ingineriei și chimiei născut la Constanța

ro

26 May, 2023 00:00 1402 Marime text
  • Petre Frangopol a dus mai departe numele familiei sale în chimie. Bunicul său, Dumitru Frangopol (1884 – 1952) a fost absolvent al Școlii Politehnice din Munchen și a înființat primul laborator de chimie al Portului Constanța. De cealaltă parte, tatăl lui Petre Frangopol, Ion a lucrat în industria petrolieră între conflagrațiile mondiale, la Ploiești
  • Printre domeniile ce l-au preocupat pe Petre Frangopol se numără: chimia organică, chimia fizică organică, radiochimia, chimia biofizică, biofizica, fizica medicală, arheometrie, oceanografie, scientometrie, istoria chimiei în România
 
La data de 26 mai 1933, la Constanța, s-a născut Petre Frangopol, cel care avea să devină o personalitate în domeniul ingineriei și al chimiei și membru de onoare al Academiei Române – secția de științe chimice, din anul 2012.
 
În perioada 1940 – 1944, constănțeanul a învățat la școala primară nr. 1 din orașul natal, apoi la Liceul „Mircea cel Bătrân” din 1944 până în 1951.
 
Au urmat cinci ani de facultate, fiind student la Facultatea de Inginerie Chimică a Universității Tehnice din Iași. A obținut diploma de licență cu lucrarea „Coloranți cu sulf”, coordonată de conferențiarul universitar Gheorghe Lupușor.
 
Astfel, Petre Frangopol a dus mai departe numele familiei sale în chimie. Bunicul său, Dumitru Frangopol (1884 – 1952) a fost absolvent al Școlii Politehnice din Munchen și a înființat primul laborator de chimie al Portului Constanța. De cealaltă parte, tatăl lui Petre Frangopol, Ion a lucrat în industria petrolieră între conflagrațiile mondiale, la Ploiești.
 
Petre Frangopol s-a angajat în anul 1956 la Institutul Petrochim din Ploiești, dar la câteva luni distanță a fost selectat de către nou înființatul Institut de Fizică Atomică (IFA) de la Măgurele să urmeze cursuri de fizică și tehnologie nucleară la Facultatea de Fizică a Universității București, grupa radiochimie, domeniu inexistent pe atunci în România.
 
La IFA a promovat toate treptele cercetării științifice, până ce a ajuns cercetător științific principal I.
 
Din cauza lipsei de laboratoare adecvate la Măgurele, conducerea IFA l-a detașat între anii 1958 – 1964 să lucreze la laboratorul de chimie organică al Facultății de Chimie Industrială a Institutului Politehnic din București.
 
Petre Frangopol a desfășurat și o activitate didactică la diferite universități din țară. A fost profesor de biofizică și chimie biofizică la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (1991 – 1999), profesor în cadrul Departamentului de biofizică al Facultății de Medicină a Universității de Vest „Vasile Godoș” din Arad (1997 – 1999), profesor la Facultatea de Chimie din cadrul Universității „Babeș – Bolyai” din Cluj-Napoca (1999 – 2002) și profesor la Departamentul de fizică al Universității Politehnica din București (2002 – 2004).
 
Din sfera activității editoriale, menționăm că Frangopol a scris peste 331 de lucrări științifice publicate în periodice românești și străine de specialitate, peste 150 fiind menționate de Science Finder – publicație a Societății de Chimie din America. De asemenea, alte articole au fost publicate în reviste ca: „Tomis”, „Contemporanul”, „Tribuna Școlii”, „Steaua”, „Forum”, „Știință și Tehnică” și „Curierul de Fizică”.
 
Omul de știință a făcut parte din mai multe societăți de renume, precum: Institutul Internațional de Oceanografie – Centrul Operațional al Mării Negre; Societatea Franceză de Chimie; Societatea Americană de Chimie; Societatea Germană de Chimie; Societatea Română de Chimie; Societatea Română de Biofizică.
 
Printre domeniile ce l-au preocupat pe Petre Frangopol se numără: chimia organică, chimia fizică organică, radiochimia, chimia biofizică, biofizica, fizica medicală, arheometrie, oceanografie, scientometrie, istoria chimiei în România.
 
El a primit următoarele distincții:
  • Premiul „Constantin Miculescu” al Academiei Române pentru cercetări în domeniul chimiei biofizice (1990);
  • Diploma de onoare a Institutului Național de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” pentru contribuții deosebite în activitatea institutului, de la înființarea acestuia (2006);
  • Diploma de profesor de onoare a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca (2008);
  • Marea diplomă de onoare a Comisiei Naționale de Arheometrie (1997);
  • Cetățean de onoare al Municipiului Constanța.

Consiliul Local Municipal a votat! La propunerea ZIUA de Constanța, două străzi din oraș vor purta numele academicienilor dobrogeni, Petre T. Frangopol și Marian-Traian Gomoiu (DOCUMENTE)

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii