Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:11 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lansare de carte la sediul Primăriei Hârșova - „Planurile și prospectele Cetății Hârșova în arhive străine“

ro

17 Jan, 2022 16:15 3120 Marime text
 
 
  • Un volum în cinstea sitului Carsium de la Hârșova, va fi lansat la sfârșitul săptămânii.
 
Orașul Hârșova ascunde unul dintre cele mai importante situri arheologice din regiune, dar și un muzeu care păstrează o mulțime de vestigii descoperite în urma săpăturilor.

Cetatea datează din secolul I după Hristos și se întinde pe o suprafață foarte mare (30 hectare), o bună parte din aceasta aflându-se sub oraș.


În cinstea acestui sit, Aurel-Daniel Stănică – ICEM Tulcea, Constantin Nicolae – Muzeul ”Carsium” Hârșova, și Mihai Anatolii Ciobanu au colaborat și au realizat cartea „Planurile și prospectele Cetății Hârșova în arhive străine“ care va fi lansată vineri, 21 ianuarie, începând cu ora 11:00, la sediul Primăriei orașului Hârșova, în prezența autorităților, transmit organizatorii.


 „Analiza problematicii localizării cetăților și fortificațiilor realizate de otomani pe teritoriul Dobrogei a permis, în ultimii ani, o amplă documentare, având ca principal obiectiv aprofundarea bibliografiei, cercetarea arheologică, studierea și interpretarea izvoarelor istorice, incluzând și surse cartografice.



Astfel, prin proiectul Cartografia cetăților medievale dispărute sau “(Re)Mapping. Arheologia hărților” (2016), au fost valorificate datele obținute, pe parcursul mai multor decenii, în urma cercetărilor arheologice, a izvoarelor istorice descoperite recent și a celor în care sunt descrise sau apar informații despre cetățile și fortificațiile otomane din Dobrogea.



Descoperirea unor planuri și prospecte, aflate în arhivele de la Kiev și Moscova, permite o analiză amplă a trecutului cetăților otomane situate de-a lungul frontierei dunărene, istoricii, și nu numai, având acum la îndemână surse care arată, printre altele, mult mai clar evoluția fortificațiilor otomane de la Hârșova, Măcin, Isaccea, Tulcea, Babadag, Constanța și Mangalia.



Astfel, a fost deschisă în istoria Dobrogei veacurilor XV-XIX o temă nouă, mai puțin cunoscută, aceea a fortificațiilor otomane.
În acest context, ne face plăcere să anunțăm apariția volumului Planurile și prospectele Cetății Hârșova în arhive străine, care prin efortul celor trei autori (Aurel-Daniel Stănică – ICEM Tulcea, Constantin Nicolae – Muzeul ”Carsium” Hârșova, și Mihai Anatolii Ciobanu), reunește o serie de planuri inedite ale cetății otomane de la Dunăre.



Asemenea tuturor cetăților otomane din Dobrogea, cetatea de la Hârșova a fost prea puțin cunoscută până astăzi. În lipsa unor cercetări arheologice de amploare, doar câteva documente și acestea puse adesea sub semnul întrebării, erau singurele surse care prezentau imaginea unei fortificații puternice.
 


În acest volum sunt prezentate câteva din planurile cetății de la Hârșova descoperite recent în arhivele de la Kiev și Moscova. Aceste documente sunt deosebit de importante fiind analizate critic în raport cu rezultatele obținute în cercetarea arheologică de până acum și comparate cu alte surse documentare pe care le avem la dispoziție. Planurile descoperite se constituie în surse de cercetare noi, originale, și permit o mai bună cunoaștere a situației fortificației de la Hârșova în perioada secolelor XVIII-XIX.



Volumul a fost publicat la Editura Mega din Cluj Napoca, în cadrul proiectului cultural co-finațat de A.F.C.N. „Land[Map]. Digitizarea peisajului” (2021). Proiectul a fost implementat de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea în parteneriat cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Asociația Pro Noviodunum și Asociația Eurocentrica. “, se arată în comunicatul de presă.

Citește și:

Remus Macovei lansează un nou volum, la Muzeul Național de Istorie și Arheologie Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii