Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:32 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine Ziua 333 – 29.11.2022 Astăzi sărbătoresc săpunurile

ro

29 Nov, 2022 13:47 1189 Marime text
Mi-a plăcut mult numerologia zilei de astăzi, în care 11, 22 și 333 se alătură chiar într-o zi de 29, considerată ”final de ciclu” evolutiv.
Am simțit că astăzi se încheie o altă trecere energetică prin experiențele terestre. Aceste cicluri energetice au existat dintotdeauna și Natura le urmează cursul. Oamenii sensibili le percep și se aliniază lor. Cei mai puțin sensibili râd de ele și le numesc superstiții.

La finaluri de cicluri, în afară de bilanț și integrarea lecțiilor, se fac eliberări, eliminări și curățenii, la toate nivelele. Se acumulează reziduuri de toate felurile, în procesul trăirii vieții, la fel ca într-o casă locuită. Curățenia săptămânală și cea generală sunt acțiuni necesare pentru ne menține într-o stare bună.

Astăzi sărbătoresc săpunurile, pentru că îmi amintesc de curățenie, de îndepărtarea materiilor reziduale și de împrospătare. Am folosit zilele acestea un săpun artizanal cu unt de shea și un miros de lavandă discret, ce mi-a gâdilat plăcut simțul olfactiv și mi-a mângâiat catifelat pielea. Am mulțumit cu recunoștință artizanului care s-a străduit să structureze această minune, ce îmi este de folos la curățenia zilnică. Și mi-am amintit de toate femeile creative pe care am avut ocazia să le cunosc și care au transformat arta fabricării săpunului într-o expertiză măiastră.

Îți mulțumesc Amalia, pentru că mi-ai oferit ocazia să te urmăresc în creșterea ta artistică și în descoperirea nu doar a unei pasiuni, pentru cosmetice naturale și săpunuri, ci a unei reale terapii de vindecare a Sufletului, ce și-a găsit echilibrul într-un domeniu conectat cu starea de bine a corpului.
Vă invit să contemplați astăzi ce arome de săpunuri vă evocă starea de curățenie și echilibru? Citricele? Mentolatele? Coniferele? Aromele intense precum trandafirul, iasomia, rozmarinul, lavanda sau condimentele? Tămâia, mirul sau fructele de pădure?

Aromaterapia cuplată cu igiena corporală induce armonizarea frecvențelor de vibrație corporale. Dincolo de materie și corp fizic, suntem un conglomerat de unde vibratorii, ce reacționează atât la emoții, cât și la alți stimuli din mediul exterior.
Săpunurile aromate sunt ancore vibratorii ce ne pot produce rapid o stare de bine, în mijlocul a orice mică furtună energetică. Cum se întâmplă frecvent la finaluri, însoțite mereu de reziduurile de rigoare. Am constatat asta ieri, folosind săpunul într-un moment de oboseală și suprasolicitare. M-a susținut să ies din starea în care mă aflam și să pot să-mi continui programul câteva ore.

Astăzi sărbătoresc săpunurile pentru că îmi evocă starea de bine a curățeniei. În orice moment m-aș afla, în orice stare interioară aș fi, săpunurile aromate au putere să mă re-centreze în liniște și echilibru. Ce putem face mai rapid și util pentru noi înșine, într-o zi de vibrație 333? Într-o zi de bilanț energetic și final de ciclu anual? La final de lună noiembrie, lună alchimică, transformatoare și profundă, lună în care Sufletele fac alegeri uneori riscante.
Ce putem face când vedem că în puțini pași rămași, terminăm și anul calendaristic?

Cel mai practic lucru pe care îl putem face este să curățăm reziduurile rămase, să ne igienizăm și să ne menținem în cea mai bună stare interioară cu putință.
Cu recunoștință că suntem încă în viață și jocul continuă, pentru fiecare dintre noi.
Să avem cu toții o zi cât mai dinamică, echilibrată și cu multă curățenie interioară.
Să ne fie bine tuturor,
Cu iubire

Articol și foto preluate de pe Facebook/Zyanna Orinda
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii