#ConstanțaEsteBine Ziua 223 – 11.08.2022 Astăzi sărbătoresc butoanele

Iată-ne ajunși în ziua dinainte de Luna plină în Vărsător, cu Soarele încă în Leu, o zi puternică în care Focul este intensificat de Vânt.
Corpurile noastre se simt uscate și deshidratate pe interior, și multe dintre eforturile noastre de hidratare sunt doar inundații ale unor terenuri pustiite.
Hidratarea se face pas cu pas, gură cu gură, ținând fluidele suficient în gură cât să fie dinamizate și activate, pentru a putea fi reținute în corp.

Cum vom ține mult în gură băuturi reci și acidulate?
Dinții și gingiile noastre nu vor permite acest lucru.
Mulți oameni consumă fluide, apă, băuturi multe și corpurile lor continuă să se usuce.
Paradox?

Nu, doar ignoranță a regulilor elementare de hrănire și hidratare.
Folosirea fluidelor proprii ale corpului (saliva, lichidele gastrice, pancreatice și bila) este neglijată, iar corpul este ”spălat” precum o facem cu podelele și suprafețele de gresie și faianță ale locuințelor. Fleoșc – fleoșc, rapid și în fugă. Să scăpăm odată și de asta.
M-am născut într-o lume în care am observat că obțin multe apăsând pe butoane sau acționând manete. Ori reacționând rapid la ceva (verbal, vocal, sau faptic).

O apăsare pe buton și am lumină, apă, muzică sau căldură.
Un cuvânt spus la momentul potrivit și obțin ce doresc.
Foarte devreme în viață am descoperit că și oamenii din jurul meu au ”butoane”, numite ”cuvinte” sau ”subiecte” sensibile. Cum ”apăsam” pe ele, cum obțineam reacții.

Previzibil, aceleași reacții de fiecare dată.
Hmmm, ce interesant, am judecat în copilăria mea cu mintea naivă a celui care descoperă lumea prima oară.
Am învățat să mă joc cu butoanele. Și să-i imit pe cei din jurul meu.
Copii, când descoperă întrerupătoarele electrice și puterea lor de a face lumină sau întuneric, încep să apese obsesiv și repetitiv pe ele, de zeci și sute de ori (dacă li se permite). Am făcut experimente în cabinet, cu un întrerupător pus la înălțimea bună pentru ca un copil să-l poată accesa. Multe becuri au plătit prețul experimentelor făcute. Dar a meritat.

Am văzut că în viață, odată ce îmi descopăr puterea de a apăsa anumite butoane, le tot testez. Iar și iar. Repetat. De multe ori. Cu riscul să ”ard” relații sau situații. Sau să-mi fac rău mie (că îmi apăs singură propriile butoane).
Dar am descoperit ceva foarte important. Așa că au meritat toate testările.
Astăzi, sărbătorind butoanele, doresc să împărtășesc și cu voi revelațiile mele.

Ființele umane nu au butoane ”Fast forward” adică ”pe repede înainte”.
Multe cred că le au.
Și acționează ca atare, sărind etape și grăbind în viteză prin experiențe ale vieții.
În adolescență, mai ales, când mintea (manipulată de stăpânii lumii în instituțiile numite școli) crede că ”le știe pe toate și le poate pe toate”. Fără să întrebe și corpul dacă este de acord.

Adolescenții se grăbesc să adopte comportamente și experiențe de adulți, cu naivitatea copiilor care încă sunt. Cele mai multe încercări sunt urmate de consecințe ”anti-viață” și ”anti-energie” evidente.
Am văzut la frații mai mici nevoia de accesare a ”butoanelor de repede înainte” pentru a fi la fel ca frații mai mari. Părinții obosiți nu au răgaz și timp să le repete suficient de mult fraților mai mici ”te iubesc așa cum ești”. Așa că aceștia se grăbesc să fie și să facă precum frații mai mari, competiționând pentru atenția părinților.

Nu avem buton de repede înainte, oricât ne-am dori.
Și nu avem buton de ”replay” sau ”rewind” sau de întoarcere în trecut.
Viața asta, pe care o trăim în prezent, este o scurgere dinspre trecut spre viitor, prinși complet în capcana minții liniare.
Momentul prezent este doar o sumă a consecințelor din trecut.
Dar asta este un subiect pentru postarea de mâine.

Nu avem nici buton de ”stop”, ca la cele mai multe jocuri și device-uri pe care le folosim zilnic. Uneori, ne-am dori să spunem ”stop joc” și să ne tragem sufletul.
Nu există asta, într-un univers care curge continuu și se schimbă mereu.
Tehnologia ne-a păcălit cu unele dintre creațiile sale, ne îndoctrinează continuu cu privire la falsa noastră superioritate în lume (în realitate, suntem atât de naivi și manipulabili, încât atunci când deschidem ochii, ne oripilăm de propria noastră ignoranță).

Când descoperim că nu avem aceste butoane, de stop, repede înainte și întoarcere, apare șocul vieții noastre.
Pentru că realizăm responsabilitatea uriașă pentru momentul prezent, pentru a trăi impecabil fiecare circumstanță a vieții. Pentru a descoperi ce avem de făcut în fiecare secundă, să ne fie bine și să curgem cu energia, așa cum trece ea prin lume.

Când înveți să acționezi impecabil la fiecare pas, să faci tot ce poți mai bine, în orice circumstanță, să elimini și cea mai mică posibilitate de regret (un mare consumator de energie), capeți în interior o liniște și o stare de pace, care-ți aduce zâmbetul pe buze.
Este o ușurare să știi că NU ai butoane.
Este o trezire să afli că ești o ființă vie, continuu schimbătoare și nu un robot repetitiv (așa cum pare, la prima vedere).

Te simți bine să nu mai percutezi la fiecare stimul, la fiecare replică, la cuvintele din jur (începi chiar să le auzi diferit).
Acționezi din conștiență, responsabilitate și prezență, și nu mai re-acționezi.
Astăzi sărbătoresc butoanele, pentru că ele mă învață CINE NU SUNT.
Cum să NU mă comport.
Mă ajută să mă delimitezi de roboți, mașinării și tehnologie.

Devin mai mult conectată cu realitatea corpului, așa cum este.
Și trăiesc o viață liberă, cu stare de bine, cu rezerva de energie întreagă și ochii deschiși, la fiecare pas făcut, plus cu corpul hidratat și fluid, ce înaintează flexibil odată cu energia.

Să avem o altă zi cât mai interesantă, pentru că înainte de Luna plină, butoanele noastre (imaginare, dar percepute ca reale) pot fi acționate cu ușurință, în virtutea obișnuințelor de o viață.
Astăzi, mai mult ca niciodată, puteți să vedeți ILUZIA.
Nu aveți butoane. Nu sunteți roboți. NU are nimeni putere asupra voastră, decât dacă le-o oferiți. Deschideți larg ochii. Și puneți un zâmbet mare pe față. Ce glumă a Creatorului, acest joc de-a v-ați ascunselea. Ne-am ascuns de noi înșine, să ne regăsim. Iar și iar.
Cu iubire, tuturor

Articol și foto preluat de pe Facebook/Zyanna Orinda