Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:09 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rareş Bogdan (PNL) - „În timp ce milioane de români au fost alungaţi din ţară, nu există o strategie care să coreleze educaţia cu piaţa forţei de muncă“

ro

03 May, 2019 00:00 1737 Marime text
Cu prilejul deschiderii sezonului estival, hotelierii de pe litoral au susţinut că cea mai mare problemă, legată de forţa de muncă, nu a fost soluţionată, precizând că România pierde astfel aproximativ cinci miliarde de euro.
 
Reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) au declarat într-o conferinţă de presă la care a fost prezent şi ministrul Turismului, Bogdan Trif, că România pierde în jur de 5 miliarde de euro pentru că nu se găseşte o soluţie privind lipsa forţei de muncă în domeniu şi a oferit şi o rezolvare: angajaţi din Etiopia.
 
În acest context, candidatul PNL la alegerile europarlamentare Rareş Bogdane spune că, „dacă nu se fura atât de mult în România, dacă banii se băgau masiv în investiţii, dacă ar fi fost atraşi banii europeni alocaţi ţării şi ar fi existat criterii de performanţă, erau stimulate competiţia şi competenţa, nu clientelismul şi mediocritatea, dacă s-ar fi investit în educaţie şi performanţă, inovare, ar fi existat investitori strategici pentru parteneriate reciproc avantajoase, nu privatizări pe şpagă - ar fi fost creştere economică sănătoasă, iar asta s-ar fi văzut în creşterea salariilor, n-ar fi existat decalajul enorm între noi şi alte ţări”.
 
Rareş Bogdan mai afirmă că „milioane de români au fost alungaţi din ţară iar acest fenomen nu a fost gestionat, nu există o strategie care să coreleze educaţia liceală şi universitară cu nevoile pieţei de forţă de muncă. Subdezvoltare, lipsă de viziune, analfabetism funcţional, dezastru pe toate planurile. PSD împinge România înapoi în secolul al 19-lea, iar noi luptăm pentru viitor. Cum arată el? Oferta noastră: oameni competenţi, gospodari, nu odrasle, pile, nepoţi şi amante!”
 
articolul a fost comandat de Partidul Național Liberal, cod mandatar financiar 41190007
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii