Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:36 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Cumpăna, anunț important cu privire la Recensământul Populației și Locuințelor

ro

05 Jul, 2022 00:00 1717 Marime text
 foto: Pixabay
  • Informațiile colectate vor fi prelucrate în conformitate cu legislația în vigoare privind protecția datelor cu caracter personal
 
Primăria Cumpăna, județul Constanța, a făcut precizări importante legate de Recensământul Populației și Locuințelor 2021. Pe 17 iulie se termină și cea de-a doua etapă cu privire la recenzarea față în față.
 
„Stimați locuitori ai comunei CUMPĂNA,

Am intrat oficial în ultimele două săptămâni ale RECENSĂMÂNTULUI POPULAȚIEI ȘI LOCUINȚELOR și foarte mulți dintre dumneavoastră au rămas nerecenzați!

Cei 11 recenzori arondați sectoarelor comunei noastre au ieșit pe teren, din casă în casă, zilnic! Dacă știți că nu v-ați recenzat vă rugăm să vă faceți timp pentru a realiza interviul cu recenzorul! Dacă găsiți în poartă/poștă notificarea lăsată de un recenzor, aveți obligația de a-l contacta telefonic imediat pentru a stabili detaliile unei întâlniri!

Există foarte multe situații în care autorecenzarea a fost realizată parțial sau incorect, recenzorii vor trece și pe la gospodăriile aflate în această situația pentru a rectifica greșelile!

Vă atenționăm că RECENSĂMÂNTUL ESTE OBLIGATORIU, iar refuzarea interviului aduce după sine amenzi între 1000 lei și 3000 lei. Sustragerile de orice fel de la realizarea recensământului nu vor fi acceptate!

Recenzorii pot fi identificați după legitimația eliberată de Primăria Cumpăna, tableta cu softul de recensământ și geanta neagră inscripționată.

Informațiile oferite de dumneavoastră, introduse de către aceștia în tabletă sunt confidențiale și criptate. Întreg procesul este monitorizat și coordonat de Institutul Național de Statistică. Toate întrebările se referă la situația gospodăriilor la 1 decembrie 2021, ora 0.

Data de finalizare a recensământului este 17 iulie 2022.

Informațiile colectate vor fi prelucrate în conformitate cu legislația în vigoare privind protecția datelor cu caracter personal (Regulamentul UE nr.679/2016) și anonimizate imediat după intrarea în sistem.

Începând cu anul 2021, în toate statele membre U.E. se realizează Recensământul populației și locuințelor în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 763/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind recensământul populației și al locuințelor și cu regulamentele de implementare corespunzătoare.

În România, Recensământul populației și locuințelor se va desfășura potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 19/2020 privind organizarea şi desfăşurarea Recensământului populaţiei şi locuinţelor din România în anul 2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2020, cu modificările și completările ulterioare.

Recensământ = Formă specială de înregistrare statistică de mare amploare, de obicei periodică și exhaustivă, în care culegerea datelor se face direct de către observatorii speciali trimiși la fața locului. Recensământul are ca scop stabilirea pe întreg teritoriul unei țări, la un moment dat, a numărului și a structurii populației după principalele sale caracteristici demografice, economice, religioase și social-culturale”.
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
 
Citește și:

Primăria Cumpăna „Ia tradiţională românească, izvor nesecat de creativitate culturală”
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii