Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:16 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Marinei Române, la cea de-a 120-a aniversare. Ce evenimente organizează Muzeul Marinei Române cu această ocazie

ro

09 Aug, 2022 13:49 1211 Marime text
Muzeul Marinei Române. Foto: FacebookSărbătorită pentru prima dată pe data de 15 august 1902, la bordul crucișătorului „Elisabeta”, Ziua Marinei Române a ajuns anul acesta la cea de-a 120-a aniversare.

Potrivit unui comunicat al Muzeului Marinei Române, anul acesta, Forțele Navale Române organizează, în perioada 8-15 august, numeroase evenimente la Constanța, centrul de greutate al manifestărilor, precum și la Mangalia, Brăila, Tulcea, Galați, București și Bicaz.

În cadrul acestui vast program, Muzeul Național al Marinei Române organizează următoarele activități:

1. în Centrul Vechi al Capitalei se va organiza expoziția „120 de ani de sărbătorire a Zilei Marinei Române”, a cărei deschidere oficială va avea loc pe 11 august 2022 și care va putea fi vizitată până pe data de 15 august inclusiv în intervalul orar 16:00 – 21:00;

2. În perioada 11 – 14 august 2022, la Cercul Militar Mangalia, MNMR organizează un stand expozițional dedicat istoriei Zilei Marinei, care va putea fi vizitat în intervalul orar 19:00 – 22:00. Totodată, pe 12 august, tot la Cercul Militar Mangalia, în Sala Coloanelor, începând cu ora 11:00, va avea loc un simpozion științific, organizat de specialiștii MNMR, cu tema „Ziua Marinei Române – 120 de ani de istorie”;

3. Sâmbătă 13 august 2022, MNMR va participa la Ziua Porților Deschise în Portul Militar Constanța cu un stand expozițional care omagiază sărbătoarea Zilei Marinei. Acesta va putea fi vizitat în intervalul orar 09:00 – 17:00;

4. Tot în data de 13 august 2022, MNMR organizează la Constanța și la filiala de la Mangalia Ziua Porților Deschise în intervalul orar 09:00 – 16:00. Totodată, în aceeași zi, va avea loc deschiderea oficială a expoziției-concurs „Cupa Tomis 2022” aflată la ediția a VIII-a, începând cu ora 10:00. Aviația ambarcată și hidroavioanele reprezintă tema din acest a evenimentului modelistic de la Constanța;

5. În data de 15 august 2022, MNMR organizează la Constanța și la filiala de la Mangalia Ziua Porților Deschise în intervalul orar 09:00 – 16:00. La sediul din Constanța va avea loc festivitatea de premiere a Concursului de Modelism Cupa Tomis, ediția a VIII-a, începând cu ora 13:00.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii