Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:47 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un nou pas făcut de Primăria Mangalia pentru construirea Clubului Sportiv Recreativ Callatis

ro

06 Aug, 2022 15:56 1572 Marime text
  • Prin realizarea acestui „Club sportiv recreativ Callatis” se dorește a se asigura o locație optimă din punct de vedere al modernizării și dotării, unde cetățenii Orașului Mangalia, să învețe sa înoate, să desfășoare diverse activități sportive

Agenția pentru Protecția Mediului Constanța anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul de investiții dezvoltat de către UAT Mangalia.


Este vorba de construirea Clubului Sportiv Recreativ Callatis, cu respectarea prevederilor Regulamentului Local de Urbanism aferent PUG, care va fi amplasat pe strada Negru Vodă nr. 41 din Mangalia.


Informațiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul autorității competente pentru protecția mediului, cât și la sediul Primăriei din Mangalia.


Reamintim că în septembrie 2021, Primăria municipiului Mangalia a atribuit un contract, în urma unei licitații publice pentru înființarea Clubului Sportiv Recreativ Callatis. Atribuirea a avut loc pe 1 septembrie 2021, rezultatul final fiind publicat, conform licitatiapublica.ro, pe 22 septembrie. Primăria Municipiului Mangalia intenționează să încheie contractul având ca obiect proiectare și execuție „Club sportiv recreativ Callatis”.


Prin realizarea acestui „Club sportiv recreativ Callatis” se dorește a se asigura o locație optimă din punct de vedere al modernizării și dotării, unde cetățenii Orașului Mangalia, să învețe sa înoate, să desfășoare diverse activități sportive și chiar să găzduiască competiții sportive interne organizate intre instituțiile de învățământ locale și chiar învecinate.

Bazinele de înot sunt baze sportive cu o rentabilitate socială importantă fiind puse exclusiv în slujba cetățenilor și structurilor sportive publice și private păstrând astfel caracterul de serviciu public oferit de către autoritatea locală Orașul Mangalia.
Complexul sportiv este format din:

– complex de natație acoperit, prevăzut cu 2 bazine de înot de dimensiunile 25 m x 16 m si 16 m x 8 m, vestiar (recepție, grupuri sanitare, cabinet medical, spații administrative), camera tehnică și vas de compensare. Suprafața de 1441 mp, cu regim de înălțime de max 10 m.

– teren de fotbal acoperit temporar cu structură presostatică, cu dotările aferente, suprafața de 1.189,44 mp.

– teren de sport multifuncțional (baschet, handbal, tenis cu dotările aferente, suparafața de 510 mp.
 
Valoarea finală a achiziției este de 7.248.950 lei. Societatea câștigătoare este Zone Sport Tech.Ro SRL.
 

Despre Zone Sport Tech.Ro SRL

Societatea a fost înființată în anul 2011, cu sedul social în comuna Corbeanca, județul Ilfov, pe strada Balanței, din satul Petrești. Asociați în firmă sunt Bogdan și Daniel Alexandru Gheorghe, primul având 99,67% cotă de participare la beneficii și pierderi, pe când cel de-al doilea are o cotă de participare de 0,33%. Bogdan Gheorghe este administratorul firmei. În anul 2020, firma a raportat un singur salariat, la o cifră de afaceri de 1.394.194 lei, cu un profit de 378.900 lei. Firma, care are ca obiectiv de activitate „Activități de arhitectură”, a mai avut două contracte publice încheiate cu Ministerul Apărării și cu Orașul Cernavodă, cel din urmă fiind un studiu de fezabilitate pentru Bazin înot Semiolimpic.
 
Bogdan Gheorghe mai este asociat și administrator la BD Serv SRL. A mai fost administrator sau asociat în următoarele firme radiate: Velo Est Exim SRL, Romez Impex SRL, Vibo Trans Impex SRL, Pigra Exim SRL, Înfrățirea Ocnitalesbois Trans Impex SRL.
 


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:

Primăria Mangalia va construi Clubul Sportiv Recreativ Callatis. Ce dotări va avea (document)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii