Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:50 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Slujba de Înviere ţinută în Biserica Militară din incinta MApN va fi transmisă online

ro

17 Apr, 2020 16:36 2549 Marime text

Sâmbătă, 18 aprilie, începând cu ora 23.45, în Biserica Militară cu hramurile Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din incinta sediului central al Ministerului Apărării Naţionale va fi transmisă în direct Slujba de Înviere, care va fi oficiată de un sobor de preoţi militari.

Evenimentul este organizat în beneficiul personalului Armatei României aflat în misiuni în teatrele de operaţii şi pe teritoriul naţional, al întregului personalul militar şi civil al instituţiei militare, militarilor în rezervă şi în retragere, veteranilor şi văduvelor de război, familiile acestora şi a publicului larg. Ministerul Apărării Naţionale va contribui astfel în mod direct la respectarea recomandărilor incluse în ordonaneţele militare şi în decretele de instituire a stării de urgenţă, asigurând totodată o punte spirituală, prin intermediul Bisericii Ortodoxe Române, cu ajutorul preoţilor militari, între militarii aflaţi în misiuni şi familiile acestora, românii din ţară şi diaspora, transmite MApN.

„Este pentru prima dată când cei de acasă vor primi vestea Învierii Domnului în casele lor și nu în Casa Domnului. Dumnezeu este însă, așa cum ne învață credința strămoșească, pretudindeni unde este iubit și așteptat. În intimitatea caselor noastre nu vom fi singuri.
În vremuri de pericol, în plină pandemie, când respectarea strictă a regulilor de distanţare socială salvează vieţi, întindem o punte de Lumină Sfântă între militari şi familiile lor, între militarii Armatei României şi Poporul Român pe care fiecare dintre noi am jurat să-l apărăm chiar cu preţul vieţii. În această noapte sfântă, deşi despărţiţi temporar de măsurile de distanţare atât de necesare stopării răspândirii virusului, vom fi împreună, uniţi în Lumină, Credinţă şi Speranţă”, a declarat ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă.


Pentru a facilita urmărirea Slujbei de Înviere şi de către persoanele cu deficienţe de auz, aceasta va fi tradusă, în premieră, în limbaj mimico-gestual, de către un preot militar.

Transmisia video în direct va putea fi urmărită pe pagina oficială Facebook a MApN – www.facebook.com/mapn.ro<http://www.facebook.com/mapn.ro>, pe portalul Armata României Media ARMED - https://armed.mapn.ro/ şi audio în cadrul programului postului militar de radio online Vocea Armatei - http://voceaarmatei.presamil.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii