Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:50 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Protest în toate Serviciile Publice de Ambulanţă, începând de marţi. Participă și SAJ Constanța (GALERIE FOTO)

ro

22 Nov, 2022 10:02 1573 Marime text
Un miting de amploare va fi organizat marţi, în Capitală, de către Blocul Naţional Sindical (BNS) şi Federaţia Naţională Sindicală "Ambulanţa" din România (FNSAR), care reprezintă toate Serviciile Publice de Ambulanţă, transmite un comunicat al BNS.

Începând de astăzi ore 10:00 și până la finalizarea protestelor, toate ambulantele din Serviciile Publice de Ambulanță vor purta acest mesaj (protest național) ., transmit reprezentanții SAJ Constanța. 

foto: SAJ Constanța

Oficial de la BNS 

Blocul Național Sindical atrage atenția că serviciile publice de ambulanță sunt sabotate de către Departamentul pentru Situații de Urgență! Deși intervin în peste 90% din cazuri medicale urgente la nivel național, serviciile de ambulanță au un parc auto deplorabil! Blocul Național Sindical a colectat date de la toate serviciile de ambulanță, cu ajutorul Federației Naționale Sindicale „Ambulanţa”, care sunt mai mult decât îngrijorătoare și le pune la dispoziția opiniei publice.


“Parcul de ambulanțe este într-o stare deplorabilă, asta înseamnă insecuritate atât pentru personalul de pe ambulanțe, cât mai ales pentru bolnavi, incapacitatea de a-și duce la îndeplinire menirea prevăzută prin lege și asta dintr-un singur motiv: puterile discreționare ale domnului Raed Arafat, care în ultimii ani  a dezvoltat, în paralel, un alt serviciu, SMURD-ul, care este arondat Ministerului de Interne”, a declarat Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical.


Datele colectate de specialiștii Blocului Național Sindical arată că:

-în 2021, serviciile de ambulanța au acordat primul-ajutor în peste 3,5 milioane de cazuri de medicină de urgență (90,5%), în timp ce angajații SMURD au intervenit la doar 370 de mii de urgențe (10,5%)
-49% dintre ambulanțele din România au fost dotate cu aparatură medicală în urmă cu mai bine de 10 ani, în timp ce mai bine de jumătate din parcul auto al SMURD este aproape nou și a fost dotat cu aparatură medicală în ultimii 5 ani
-în ceea ce privește intervențiile efectuate cu personal medico-sanitar de specialitate la nivelul întregii țări, serviciile de ambulanță intervin în aproape 99% din cazuri, în timp ce SMURD s-a ocupat de 1,21% din cazuri
-serviciile de ambulanță se confruntă cu un deficit de personal uriaș. Mai bine de 9.700 de posturi nu sunt ocupate (43,34%)

Blocul Național Sindical solicită, pe această cale, o întrunire urgentă cu premierul României, Nicolae Ciucă și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, în speranța găsirii unor soluții pentru rezolvarea acestei situații.

Mai multe imagini puteți vedea în secțiunea „Galerie foto“ a materialului.   

Foto: SAJ Constanța 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii