Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:11 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiect Amenzi de până la 500 de lei pentru minorii care fumează în spațiile publice

ro

02 Oct, 2022 11:46 1180 Marime text


Printr-un proiect de lege care a ajuns pe masa parlamentarilor de la Senat se dorește introducerea în legislație a posibilități de sancționare a consumului de tutun în rândul minorilor.

“Se interzice consumul de tutun persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani, în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, mijloace de transport, autogări, gări şi aeroporturi de stat şi private şi în unităţile de învăţământ public sau privat”, scrie, mai exact, în viitoarea lege.

Totodată, minorilor le va fi interzis fumatul și în jurul spațiilor publice amintite mai sus, pe o rază de 200 de metri. Cei care nu vor respecta viitoarea regulă vor putea fi sancționați cu amendă contravențională cuprinsă între 100 și 500 de lei. Practic, minorilor li se vor aplica aceleași sancțiuni care se aplică acum pentru fumatul în toate spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii sau în unitățile sanitare, de învățământ, precum și în cele destinate protecției și asistenței copilului, de stat și private.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii