Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:49 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, anunț important ce îl vizează pe ministrul de Interne, Lucian Bode (VIDEO)

ro

09 Feb, 2023 13:35 1284 Marime text
Nicolae Ciucă. Foto: Facebook/Nicolae CiucăPNL va lua o decizie în privinţa ministrului Lucian Bode până la momentul rotativei guvernamentale, a declarat, joi, prim-ministrul Nicolae Ciucă, subliniind că situaţia acestuia urmează să fie clarificată în partid, conform Agerpres.ro

Şeful Executivului a fost întrebat de jurnalişti cum comentează afirmaţiile preşedintelui Klaus Iohannis despre ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, conform cărora aşteaptă de la PNL şi Bode să ia foarte în serios problemele privind plagiatul tezei de doctorat.

"Este o afirmaţie corectă şi firească, în deplină concordanţă cu ceea ce am spus şi atunci când am mai avut declaraţii, şi nu cu mult timp în urmă, pe acest subiect. La nivelul partidului urmează să avem o clarificare şi, în funcţie de aceasta, să putem să luăm decizii până la rotativă. Este un mesaj pe care domnul preşedinte l-a mai dat. În momentul acesta, aşa cum a spus şi dumnealui, analizăm, astfel încât până la rocadă să putem să luăm decizii", a afirmat Nicolae Ciucă.


Întrebat despre posibile remanieri guvernamentale înainte de rocada la guvernare, acesta spus: "Am declarat şi declar în continuare: remanierile se fac, nu se ante-anunţă".

Premierul Nicolae Ciucă a făcut declaraţiile la plecarea de la evenimentul "Aderarea la OCDE - oportunităţi pentru mediul de afaceri din România", organizat de Guvernul României în colaborare cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică pentru a marca un an de la începerea procesului privind accederea ţării noastre la această organizaţie.

 Joi, la Bruxelles, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că se aşteaptă ca PNL şi ministrul de Interne, Lucian Bode, să ia 'foarte în serios' problemele cauzate de teza de doctorat a acestuia, arătând că se aşteaptă ca 'cel târziu până la rotativa guvernamentală să se ia o decizie clară'. 

Agerpres.ro

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii