Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:13 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ZIUA-n amiaza mare Președintele executiv al IICCMER, Daniel Șandru, despre implicarea instituției pe care o conduce în proiectul restaurării Cazinoului din Constanța (VIDEO)

ro

24 Jun, 2022 13:15 1761 Marime text


Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, și conf. univ. dr. Daniel Citirigă de la Facultatea de Istorie și Științe Politice sunt invitați, vineri, 24 iunie,  la „ZIUA-n amiaza mare”.
 
Sunt, de fapt, o parte dintre specialiștii care, la Universitatea Ovidius, au participat, recent, la o dezbatere cu tema „Istorii regăsite: recuperarea memoriei deținuților politic ai Canalului Dunăre-Marea Neagră”. Însă, înainte de eveniment, reprezentanții IICCMER s-au văzut cu primarul Vergil Chițac, de la care au obținut promisiunea că la Constanța va fi înființat un centru regional al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului. 

Și asta pentru că Dobrogea este practic presărată cu dovezi care atestă existența a numai puțin de 44 de centre de detenție, închisori, lagăre de muncă forțată, centre de deportare, gropi comune, asasinate, execuții, din perioada 1945-1989. Cele mai cunoscute sunt lagărele de exterminare a deținuților politici de la Canalul Dunăre Marea Neagră.

Președintele executiv al IICCMER, Daniel Șandru, vorbește și despre implicarea instituției pe care o conduce în proiectul restaurării Cazinoului din Constanța, având în vedere că la reabilitarea din 1951 a imobilului simbol al orașului au muncit și deținuți politici, care atunci se aflau în detenție și lucrau, de asemenea, la Canalul Dunăre - Marea Neagră.

Una  dintre probe este bucata de sac descoperită, în decembrie 2020, în peretele Cazinoului, cu numele a 17 deținuți politici. Iar Cazinoul nu este singurul șantier din Constanța unde comuniștii au folosit deținuți politici. IICCMER vorbește, printre altele, de mii de deținuți de la Canal folosiți la construirea stadionului Farul și a fântânii Dragonul. Mai multe dezvăluiri, la „ZIUA-n amiaza mare”.
 

Pentru mine lucrurile se leagă cumva, pentru că atunci atunci când coordonăm Campanii Oamenii timpului,  s- a realizat o dezbatere în cadrul în interiorul cazinoului și a fost pentru prima dată din câte am înțeles de la constănțeanul Daniel Citirigă, profesor la Universitate și bun prieten, că pentru prima dată s-a putut intra atunci în Cazino, după ce a fost închis.
 
 Și acum am putut să ajung și eu să văd, atunci nu am reușit să particip.  O clădire fabuloasă și reprezentativă pentru ceea ce a însemnat Regatul României și modernitatea, modernizarea societății noastre așa cum a fost aceasta realizată de către Casa Regală de la momentul instituirii sale sub forma regatul în 1881. spune Daniel Șandru

 

Șandru mai punctează documentarea referitoare la munca forțată la care erau supuși deținuții politic.
 

 
Construit în 1951, reabilitat de fapt de către deținuți politic, care se aflau atunci în detenție, și lucrau la Canalul Dunăre Marea-Neagră. În decembrie 2020, aici a fost descoprtit un petec de sac cu numele a 17 astfel de deținuți. A fost momentul în care IICCMER a intrat pe acest proiect. Am început să documentăm ce s-a întâmplat sub regimul comunist, și anume munca forțată la care erau supuși deținuții politic.

 
 137 de fișe matricole penale sunt digitalizate 

În momentul de față, avem digitizate 137 de fișe matricole penale, urmând să punem la dispoziția celor care vor constitui un Muzeu al Cazinoului chiar în această clădire emblematică toată documentația istorică necesară astfel încât ea să fie prezentată și publicului., adaugă Președintele executiv al IICCMER. 

 
 
Ce vizează tema dezbaterii de la UOC
 

Tema vizează chiar recuperarea memoriei deținutul politic ai canalului Dunăre Marea Neagră.
 
Noi avem o dimensiune importanță dincolo de investigațiile speciale și încercarea de a aduce în instanță  atunci când există probe a celor vinovați pentru represiunea din timpul regimului comunist și o importanță dimensiune pedagogică. E practic un exercițiu de pedagogie a memoriei.


Publicistul Apollon Cristodulo vorbește despre povestea Cazinoului.
 
 

Eu am crescut cu deținuți politici, cu tatăl meu în primul rând și cu toți camarazii lui care au supraviețuit pușcăriei. I-am cunoscut de copil.  Printre enorm de multele povești, o bună parte din ele le-am scris în presă unde am lucrat o vreme, dar le-am și scris în cărțil pe care le-am publicat.
 
Cazinoul era o poveste cu iz de legendă. Nu se găseau decât mărturii orale despre această echipă de 100 de meșteri seelctați de la canal pentru a reconstrui și repara Cazinoul după bombardamentul din timpul războiului. , adaugă publicistul. 


Președintele executiv al IICCMER, Daniel Șandru despre parteneriatul cu UOC 

E foarte important, nu pentru mine în calitate de președinte al Institutului, ci pentru Societatea românească, întrucât aici în Dobrogea, s-au întâmplat încă din anii 50 foarte multe dintre ceea ce aș numi părți ale metastazei răului.  Răul a metastazat în România, o dată cu instaurarea regimului comunist.

Mii și mii de oameni și-au pierdut viețile, încât consider că e important ca memoria lor să fie recuperată. , a mai punctat Daniel Șandru. 

 

Interviul integral îl puteți urmări aici 



Citește și:
Președintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, Daniel Șandru la ZIUA-n amiaza mare
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii