Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:09 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziții în municipiul Constanța la persoane suspectate de mai multe infracțiuni de furt calificat

ro

23 Sep, 2022 16:03 1090 Marime text
Percheziții 
Urmare a cercetărilor în 13 dosare privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța - Biroul Investigații Criminale au identificat 2 bărbați, de 18, respectiv 20 de ani, bănuiți de comiterea faptelor.

Potrivit IPJ Constanța, în perioada iunie-august 2022, cei în cauză au sustras bunuri din interiorul mai multor autoturisme, care se aflau parcate în municipiul Constanța.

La data de 21 septembrie a.c., polițiștii de investigații criminale, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Constanța, fiind descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri cu valoare probatorie.

„De asemenea, bărbații sunt cercetați și pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de accel ilegal la un sistem informatic.
În urma administrării probatoriului în cauză, cei 2 au fost reținuți, pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
În cursul zilei de ieri, aceștia au fost prezentați Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, cu propunere de sesizare a instanței de judecată în vederea arestării preventive. Ulterior, instanța a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, precum și al Unității Teritoriale de Analiză a Informației Constanța“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii