Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:34 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O categorie de autoturisme, scutite de plata taxei de la Fetești și Cernavodă

ro

15 Mar, 2021 00:00 2702 Marime text
 
  • Persoanele cu handicap care deține o mașină sau cele care sunt îngrijite de alte persoane nu vor plăti taxa de pot de la Fetești și Cernavodă
 
Mașinile folosite de către persoanele cu handicap accentuat sau grav sau autoturismele deţinute de persoanele care au în îngrijire aceste persoane vor avea gratuitate pe podurile de la Feteşti şi Cernavodă. Astfel, scutirea de la a plăti de pod este precizată într-un ordin al Ministerului Transporturilor.
 
Proiectul de ordin vizează exceptarea de la plata tarifului de trecere autoturismele deţinute sau folosite în baza unui drept legal de către persoanele cu handicap accentuat sau grav sau deţinute de persoane îndreptăţite să beneficieze de gratuitate în numele acestor persoane pentru trecerile peste podurile de la Feteşti şi Cernavodă.
 
Excepția se va realiza în baza unor permise de liberă trecere eliberate pe o durată de 12 luni de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa. Permisele vor fi emise în urma unei cereri din partea persoanelor cu handicap sau din partea persoanelor care le au în grijă, iar exceptarea va fi valabilă pentru un singur autoturism.
 
Trecerea pe baza acestor permise se va face, în cazul Agenţiei de Încasare Feteşti, prin benzile marginale, inscripţionate cu semnul „cash”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii