Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:58 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mesajul ministrului apărării naționale cu ocazia Zilei Marinei Române. Ce manifestări vor avea loc la Constanța

ro

14 Aug, 2020 18:33 1510 Marime text

 
  • Ediția 2020 a Zilei Marinei Române este dedicată împlinirii a 160 de ani de la înființarea Forțelor Navale Române.
 
Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, și șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, vor lua parte sâmbătă, 15 august, la manifestările dedicate Zilei Marinei Române, care vor avea loc la Constanța.

Ediția 2020 a acestei sărbători este dedicată împlinirii a 160 de ani de la înființarea Forțelor Navale Române și, spre deosebire de alți ani, se desfășoară, cu precădere, în mediul online.

La Constanța, va avea loc o scurtă ceremonie militară și religioasă, organizată în format restrâns în Portul Militar Constanța, fără participarea publicului, iar exercițiile demonstrative de pe mare se vor desfășura în interiorul portului Constanța și în larg, în rada exterioară a acestuia.

Defilarea navelor, pe mare, de la Constanța la Midia, va putea fi urmărită de publicul care se va afla pe plajele din Constanța, Mamaia și Năvodari sau pe faleza din Constanța, între orele  11.30 și 13.30, iar navele militare fluviale vor putea fi admirate pe Dunăre, la Brăila și la Tulcea, între orele 10.00 și 11.00.

În cadrul manifestărilor vor evolua și aeronave ale Forțelor Aeriene Române - avioane de vânătoare F-16 Fighting Falcon și MiG-21 LanceR, aparținând Bazei 86 Aeriene „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță” și elicoptere IAR-330 Puma, aparținând Bazei 57 Aeriene - care vor simula misiuni de acoperire aeriană și inserție și misiuni specifice împotriva navelor de suprafață.

 Porturile Brăila, Galați, Tulcea și Sulina vor fi survolate de aeronave IAR-99 Șoim, aparținând Bazei 95 Aeriene „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu”.

Toate activitățile de la Constanța vor fi transmise în direct pe paginile Facebook ale Ministerului Apărării Naționale și Forțelor Navale Române.
 
Mesajul ministrului apărării naționale cu prilejul Zilei Marinei Române

Ziua Marinei Române îmi oferă plăcutul prilej să adresez salutul meu tuturor celor care slujesc Patria cu devotament și dăruire - profesioniști care au purtat drapelul României la catarg pe mările și oceanele lumii. Transmit felicitări marinarilor și celor care şi-au slujit Patria cu onoare, curaj și angajament în misiunile desfășurate în apele teritoriale și în întreaga lume.
Forţele Navale Române au un rol esențial stabilit prin strategia naţională de apărare, atât din perspectiva flotei navale, cât şi pentru flota fluvială unde marina militară are o structură puternică, recunoscută ca atare în bazinul Dunării. Am susţinut permanent înzestrarea şi modernizarea acestei categorii de forţe pe care o prețuiesc foarte mult pentru că aduce valoare în interiorul NATO și al UE, putere pentru apărarea naţională şi contribuie la echilibrul atât de necesar într-o zonă sensibilă din punctul de vedere geostrategic.
Regiunea Mării Negre are o importanță strategică deosebită nu numai pentru țara noastră, dar și pentru întregul spațiu euroatlantic. Securitatea acestei zone, marcată de provocări complexe și în continuă evoluție, este vitală în asigurarea securității noastre, a tuturor.
Pe fondul recentelor evoluții din Bazinul Mării Negre, Alianța Nord-Atlantică acționează  pentru întărirea capacităților de ripostă și descurajare într-un mod bine calculat. Securitatea în regiunea Mării Negre şi pe flancul estic se reflectă direct asupra securității euroatlantice. Regiunea extinsă a Mării Negre trebuie să fie una stabilă, democratică și prosperă, care să fie strâns conectată la structurile europene și euroatlantice.
Asigurarea securității la Marea Neagră are nevoie de o abordare cuprinzătoare, coerentă și coordonată, la toate nivelurile, care să acopere, pe lângă domeniul militar, și aspecte privind domeniile economic, transport, energie, mediu și, foarte important, reziliența societății.
Dragi marinari militari,
Sunteți pregătiți să vă îndepliniți misiunile încredințate și ați demonstrat permanent că sunteți gata să faceți scut pentru apărarea țării, prin participarea la numeroase misiuni și exerciții NATO, al căror scop principal este de a descuraja potențialele amenințări la adresa securității naționale și euroatlantice și de a pregăti un răspuns militar rapid și eficient în situații de criză.
Ați purtat Drapelul României, împreună cu cele ale NATO sau UE, în cele mai îndepărtate locuri, oriunde ați fost solicitați. Și nu v-ați întors niciodată fără cuvinte de apreciere din partea tuturor celor alături de care v-ați îndeplinit misiunile.
Suntem conștienți că, din punctul de vedere al înzestrării Forțelor Navale Române, sunt încă multe de făcut și încă de făcut cu maximă urgență. România are nevoie de capabilitățile navale care să-i permită să abordeze provocările din mediul de securitate din Regiunea Mării Negre cu maximă eficiență. Procedura de achiziție a corvetelor multifuncționale, întârziată de un lung șir de procese, va trebui reluată cu maximă urgență imediat ce instanțele se vor pronunța în dosarele încă aflate pe rol, ceea ce va permite și soluționarea nevoii la fel de stringente de modernizare a fregatelor tip T-22, inclusă drept condiție obligatorie, ca dezvoltare de tip offset, în procedura de achiziție. Rămân optimist în această privință și am convingerea că imediat ce vor fi înlăturate piedicile, programul se va derula rapid și veți primi navele de luptă de care Forțele Navale Române au nevoie. Suntem, de asemenea, într-o fază destul de avansată în ceea ce privește achiziția sistemelor de instalații mobile de lansare, ceea ce numim bateriile de coastă, precum și cu alte programe care se întregească mix-ul de capabilități moderne.
În semn de prețuire și respect pentru înaintași, se cuvine ca, acum, la ceas aniversar, să aducem un pios omagiu tuturor celor care și-au dedicat viața acestei nobile meserii și care s-au jertfit pentru gloria pavilionului național.
Doresc, totodată, să le transmit familiilor tuturor marinarilor, multă sănătate, bucurii şi realizări în activitatea viitoare.
În calitate de ministru al apărării, mă alătur unei națiuni recunoscătoare, mulțumind marinarilor militari și tuturor celor care servesc în Forţele Navale Române pentru dedicarea, profesionalismul şi disponibilitatea inegalabilă de a servi Drapelul Naţional. Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze şi fie ca Dumnezeu să binecuvânteze întotdeauna Patria noastră, România!
Sfânta Fecioară Maria, să vă însoțească și să vă ocrotească, oriunde vă veți afla!

La mulți ani și bun cart înainte!

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii