Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:51 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cinci grupări de traficanți, care acționau în domeniul contrabandei cu tutun, destructurate în primele 11 luni din 2022

ro

02 Jan, 2023 11:46 1001 Marime text
Politia. Foto: ZIUA de ConstantaAcțiunile desfășurate de Poliția Română, în primele 11 luni din 2022, pentru prevenirea și combaterea ilegalităților săvârșite în domeniul traficului, prelucrării și comerțului cu țigarete și alte produse din tutun, la nivel național, au avut ca rezultat ridicarea a peste 53.000.000 de țigarete și 25 de tone de tutun.
 
Potrivit unui comunicat al Poliției Române, pentru neregulile constatate, au fost sesizate 800 de infracţiuni dintre care: 16 infracţiuni de evaziune fiscală, 611 infracțiuni prevăzute de Codul vamal și 173 de infracțiuni prevăzute de Codul fiscal.
 
Totodată, polițiștii au aplicat 751 de sancţiuni contravenţionale, în urma cărora au fost confiscate țigarete, în valoare de 3.615.150 lei.
 

„La nivel național, au fost desfășurate 266 de acțiuni în sistem integrat, punctuale sau pe momente operative, cu efective mărite, pe linia combaterii contrabandei cu tutun și produse din tutun.
 
În urma acțiunilor, au fost destructurate 5 grupări de traficanți, care acționau în domeniul contrabandei cu tutun.
 
În perioada ianuarie – noiembrie 2022, în urma activităților efectuate, la nivel național au fost capturate 53.632.412 țigarete și 25.779 kg de tutun“ - au mai precizat reprezentanții Poliției Române.

 
Din datele existente rezultă că acțiunile întreprinse în ultima perioadă pentru combaterea acestui gen de criminalitate au contribuit la diminuarea nivelului pieței negre de țigarete, aspect confirmat de cel mai recent studiu Novel, conform căruia, în 2022, media anuală a comerțului ilegal cu țigarete a fost de 7,1%, cea mai scăzută din ultimii 15 ani.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii