Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:53 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cinci cetăţeni din Afganistan şi Iran, printre care și doi copii, opriţi la frontiera cu Serbia

ro

12 Aug, 2020 13:56 1154 Marime text
  • În data de 10.08.2020, acționând în baza unei informații, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia, judeţul Timiş, au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere în zona de competenţă.
Astfel, a fost oprit pe comunicaţia Jimbolia-Timişoara un autoturism, care circula în regim de taxi, condus de un cetăţean român. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport au fost depistaţi doi cetăţeni străini, fără documente de identitate asupra lor. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul instituției, pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit faptul că pasagerii sunt cetățeni afgani, în vârstă de 20, respectiv 23 de ani. De asemenea, în cadrul cercetărilor s-a mai stabilit că cei doi afgani au trecut ilegal frontiera din Serbia în România pe jos, pe la frontiera verde, împreună cu alţi trei cetăţeni iranieni, o femeie de 42 de ani şi doi copii de 12 respectiv 17 ani, care au fost transportaţi de acelaşi şofer de taxi cu ocazia altei curse, ulterior fiind depistaţi şi aceştia şi conduşi la sediul sectorului.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Recomandăm cetăţenilor să nu transporte persoane necunoscute în apropierea sau spre frontiera de stat, iar în situaţia în care le sunt solicitate astfel de servicii de transport, să anunţe echipajele Poliţiei de Frontieră, apelând numărul de telefon care funcţionează non-stop, 0219590, a transmis Poliția de Frontieră. 

 Sursa foto:  Poliția de Frontieră
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii