Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:14 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce venituri vor crește de la 1 septembrie și cu cât

ro

28 Aug, 2020 00:00 2485 Marime text
  • Cinci venituri vor fi majorate începând cu 1 septembrie
  • Fie că vorbim de alocații, punct de pensie, pensie minimă sau anumite indemnizații, acestea vor fi majorate
După lungi așteptări, mai multe venituri vor crește, atât pentru pensionari, cât și pentru copii, începând cu data de 1 septembrie 2020.
După ce legea majorării alocațiilor a trecut printr-un carusel de respingeri, acceptări și contestații, s-a ajuns la un consens. La fel se întâmplă și cu valoarea punctului de pensie, ce urmează să crească cu 14% de la 1 septembrie.

Punctul de pensie

De la 1 septembrie, punctul de pensie este majorat la 1.442 de lei. Această creștere ar fi trebuit să fie ceva mai mare (adică 1.775 de lei), după cum stabilea Legea pensiilor. Cu toate acestea Guvernul a decis că pensiile vor fi majorate doar cu 14%, în contextul actual. Punctul de pensie este important deoarece cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie.

Pensia minimă garantată

Pensia minimă garantată crește, astfel că cei care au pensii foarte mici vor avea parte de o majorare semnificativă. De la 1 septembrie, nivelul pensiei minime va crește tot cu valoarea de14% și va ajunge la 800 de lei, față de 704 lei cât este momentan. Este de menționat că viitoarea lege a pensiilor (Legea nr. 127/2019) stabilește un nou calcul al pensiei minime, astfel încât nu toți cei ieșiți la pensie vor primi aceeași sumă de bani, ci o sumă care să reflecte cât și cum au cotizat.

Indemnizațiile pentru pensionarii membrii ai uniunilor de creație

Pensionarii care au fost membri ai uniunilor de creație vor avea și ei pensii mai mari, de la 1 septembrie, pentru că Legea nr. 8/2006 stabilește că indemnizația acestora se modifică în funcție de valoarea punctului de pensie.
"Cuantumul indemnizaţiei reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării, dar nu poate depăşi două salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată (…) Cuantumul indemnizaţiei se modifică ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a modificării valorii punctului de pensie", scrie în Legea nr. 8/2006.

Însoțitorii pensionarilor cu gradul I de invaliditate

Inedmnizațiile pentru însoțitorii pensionarilor de invaliditate de gradul I vor fi mari de la 1 septembrie. Legea nr. 263/2010 stabilește că "pensionarii de invaliditate încadrați în gradul I de invaliditate au dreptul, în afara pensiei, la o indemnizație pentru însoțitor, în cuantum fix". Această indemnizație are valoare de 80% din valoarea unui punct de pensie, astfel că va ajunge la 1.154 lei (de la 1.012 lei).

Alocațiile copiilor

Cei mici vor avea alocații mai mari! Acestea cresc și ele din septembrie. În mod normal, alocațiile copiilor ar fi trebuit să se dubleze în august, dar Guvernul a decis să facă această dublare în cinci etape, iar prima dintre ele va fi în septembrie. Astfel, fiecare etapă va crește alocațiile cu 20%, iar la dublarea efectivă a acestora se va ajunge abia în 2022.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii